Parcul Copiilor “Ion Creangă” din Timișoara, refăcut după o viziune germană GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii din Timișoara au la dispoziție un parc european
Copiii din Timișoara au la dispoziție un parc european

Fericire mare pe copiii din Timișoara. Parcul “Ion Creangă” și-a redeschis porțile după șapte ani. Acesta a fost reamenajat în toatalitate viziunea unui proiectant din Germania. Proiectul a costat peste 2 milioane de euro

Parcul Copiilor, redeschis de Ziua copilui, a fost transformată în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro. Noile instalații și jocuri din parc, care au fost achiziționate din occident, au costat aproximativ 650.000 de euro și sunt respectă toate normele de securitate din Uniunea Europeană. Planul de amenajare a parcului a fost făcut de o firmă din Germania.



GALERIE FOTO

Parcul Copiilor Timișoara

Bărcuțele pe apă, caruselul cu cai, huțulușurile, toboganele, trambulinele și celelalte jocuri au fost fost luate în primire de prichindei, dar și de copii cu vârste de liceu. Fericiți, copiii au zburdat pe aleilea noi, pe zonele de gazon, prin labirintul verde, s-a desenat pe caldarâm, au avut loc demonstrații de arte marțiale, dansuri, muzică și unii au trecut la lucrări de handmade.

Parcul nu este încă în totalitate terminat, urmând să mai fie aduse și alte jucării fixe și mecanice, printre care și o instalație hidraulică de ridicat. Au fost puse 4.000 de plante, întregul mobilier urban fiind înlocuit, iar sistemele de iluminat sunt ecologice. În parc au fost făcute și două toalete moderne. Mai urmează să se deschidă și cofetăria din interior, care are 400 de locuri. Pe malul canalului Bega a fost amenajat și un mic port, în așteptarea momentului în care se vor putea face plimbări pe apă.

Trenulețul electric cu patru vagoane, adus din Elveția, care a costat 80.000 de euro, a fost unul din preferințele copiilor, șoferul fiind nevoit să facă plimbări fără pauză. Tunelul groaze a fost închis până la refacerea ei.
 
Parcul a fost amenajat pentru joacă în 1986 și a funcționat până în 2004, când în urma unui accident datorat instalațiilor vechi și depășite, un copil și-a pierdut viața. Parcul a fost închis, s-au eliminate toate jucăriile, iar apoi s-a redeschis ca parc pentru promenadă.

Parcul Copiilor ar fi trebuit să ajungă din nou loc de joacă de mai mulți ani, însă proiectele au fost blocate mereu în consiliul local, iar apoi de Consiliul Județean Timiș. “Am promis că termin acest parc în campania electorală din 2008. Iată că la finalul de mandat am reușit să mă țin de cuvânt. Am avut tot felul de strâmbe. Lucrarea a fost realizată exclusiv din bugetul local. Iată că de la 1 iunie, acest parc a devenit un pentru copii, bunici și pentru toți cei care vor să se relaxeze. Există zone tematice pentru copii mici sau mai mari, iar facilitățile vor fi și pentru însoțitori”, a spus Gheorghe Ciuhandu, primarul Timișoarei.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite