Copiii timişoreni fac prima afacere la grădiniţă: pictează felicitări şi le vând firmelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu ştiu să scrie sau să citească, cei 33 de copii au făcut prima afacere din viaţa lor. Picii în vârstă de patru ani de la Grădiniţa 32 din Timişoara au confecţionat singuri şi au vândut sute de felicitări unei firme care le trimite partenerilor şi clienţilor din Germania.

În ultimele două săptămâni, micuţii au transformat joaca în muncă şi au pictat felicitările de Crăciun care au fost cumpărate de o firmă de termopane. Copiii au făcut apoi o şedinţă ca să stabilească ce vor face cu banii.„Unii au vrut excursie, dar cei mai mulţi şi-au dorit să rămână şi ceva bani pentru jucării. Facem o excursie astăzi la unele muzee din Banat şi apoi mergem la fabrica de globuri de la Gottlob”, a spus Ana Ghenciu, educatoarea copiilor.

Fac bani de la trei ani
Ea îşi doreşte să le dezvolte copiilor spiritul practic, să îi înveţe valoarea banilor, cât şi să-i obişnuiască cu munca în echipă. „Trebuie să îşi adapteze modul de gândire la economia de piaţă. Totul a început ca o joacă. Acum avem alte trei firme care doresc să comande felicitări, iar noi nu putem face faţă comenzilor. Nu vreau să-i suprasolicit pe copii. Ei se joacă şi pe rând vin la masă de pictură, unde ei creează felicitările”, a mai spus educatoarea.

Vor să facă excursii în lume
„Eu pictez ca să câştig bani pentru călătorii în lume”, a spus Larisa Gomboş, o fetiţă în vârstă de trei ani, în timp ce pictează o felicitare pe care se află un brad. Colegul ei, Mario Ciclovan, de patru ani, desenează pentru jucării. „Facem afaceri, bani şi mergem spre fabrica de globuri a lui Moş Crăciun”, a spus puştiul. Copiii au făcut prima dată desenele, apoi au făcut şi prima şedinţă şi au votat care desen e mai frumos şi merită să „prindă” cele şase modele de felicitări de Crăciun. „Copilul nu trebuie educat pentru viaţa de azi, ci pentru ziua de mâine”, a spus educatoarea Ana Ghenciu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite