Control fără precedent la „regina cerealelor”: „E o reclamaţie făcută de cel mai mare mafiot”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de comisari de la Garda Financiară centrală a „descins” în Banat, la una din firmele Mioarei Simcelescu. Afacerista, supranumită şi „regina cerealelor”, deţinătoare a firmei Ceralcom, a fost ferită până acum de astfel de controale.

Specialiştii din domeniul cerealelor susţin că verificările fără precedent de la depozitele de cereale ale Mioarei Simcelescu au şi dedesubturi. Pe piaţă au fost aruncate mai multe scenarii după care s-ar realiza controlul. Potrivit unuia dintre ele, controlul şi-ar fi propus să o scoată pe Simcelescu şi mai puternică, negăsindu-se nicio neregulă. Un alt scenariu se referă la lovirea indirectă a preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, fiind cunoscută apropierea dintre cei doi. Toate variantele sunt negate însă de Mioara Simcelescu, care susţine că verificările i se trag de la o reclamaţie făcută direct la bucureşti de o persoană, la fel de puternică din domeniul cerealelor, persoană pe care „regina cerealelor” o caracterizează „cel mai mare mafiot”. „Eu bănuiesc pe cineva, dar până nu am informaţii verificate sută la sută nu pot să spun public cine e. E o reclamaţie făcută de cel mai mare mafiot din partea de Vest în acest domeniu”, a spus Simcelescu.

Bătaie pe grâul din Banat

Scenariul Mioarei Simcelescu este confirmat şi de şeful Gărzii Financiare Timiş, Anton Pop, care a spus că verificările sunt dispuse direct de la Bucureşti, după o reclamaţie făcută de cineva din domeniul cerealelor pentru că „sunt multe răutăţi”. Cu alte cuvinte mahării din domeniul comerţului cu cereale nu mai au loc pe piaţă şi încep să arunce cu reclamaţii în stânga şi în dreapta. Situaţia este recunoscută chiar de şeful Gărzii Financiare, care a spus că în această situaţie s-a ajuns pentru că vin comercianţi din Ungaria, iar „băştinaşii” sunt nevoiţi să urce preţul. 

Vezi rezultatele controalelor de la firma „reginei cerealelor” în săptămânalul ADS

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite