Contra: „Vorbim de rămânerea la Timişoara după ce se stabileşte antrenorul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai experimentat jucător de la „Poli” Timişoara va discuta abia săptămâna viitoare posibilitatea de a continua în tricoul alb-violet, aşteptând concretizarea negocierilor cu viitorul antrneor al echipei.

Deocamdată am stabilit doar că ne vom întâlni. Nu ştiu să spun de acum ce şanse sunt să continuu, pentru că trebuie să mă aşez să văd ce doresc ei, care va fi proiectul de anul viitor, cine vine, ce se vrea, şi în măsura ofertei, vom vedea”, a spus Cosmin Contra, citat de „Violamania”.

Acesta a dezvăluit aşteptările pe care le are, în cazul în care va rămâne la echipa care l-a lansat. „Mie mi-ar plăcea să se aducă patru, cinci jucători , să se întărească lotul, să se poată spera la cât mai mult. Mă gândesc că nici domnul Iancu nu vrea să vorbim până nu are stabilit un pic lotul pe care se va baza, să fie stabilit cu antrenorul, vrea să ştie şi dânsul ce garanţie poate să ofere pentru anul acesta, de aceea ne vom şi vedea doar săptămâna viitoare”, a mai spus fundaşul dreapta al echipe naţionale din ultimul deceniu.

„Am vorbit cu Cosmin şi am stabilit că săptămâna viitoare o să ne vedem”, a confirmat şi finanţatorul Marian Iancu. Conducerea clubului timişorean a anunţat că în această săptămână doreşte să rezolve problema băncii tehnice, pentru care favorit este italianul Maurizio Trombetta, dar şi că un nou transfer va fi anunţat până în week-end.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite