Consulul României în Ungaria: „Sunt foarte frecvente accidentele în care sunt implicaţi români. Este tragic!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul din Ungaria s-a soldat cu trei morţi
Accidentul din Ungaria s-a soldat cu trei morţi

Maria Pop, consul al României în Ungaria, a declarat, pentru reporterii „Adevărul", că în acest moment un coleg de la consulat se află la locul în care a vut loc accidentul cu trei morţi şi cinci răniţi din noaptea de joi spre vineri.

Reprezentanţii secţiei consulare a României se află în acest moment în zona localităţii Abony, acolo unde în urmă cu câteva ore, trei români şi-au pierdut viaţa după ce autocarul în care se aflau s-a izbit de un camion cu numere din Slovacia. Consulul ţine legătura cu poliţia maghiară, pentru a afla cauzele accidentului şi detalii despre victime. „Suntem în permanent contact cu Poliţia. Din câte ştim până în acest moment, două persoane dintre cele rănite sunt spitalizate, dar stabili, în timp ce celelalte trei au beneficiat de îngrijiri medicale, dar nu au avut nevoie de spitalizare", a declarat Maria Pop, consul în Ungaria. Maria Pop şi-a exprimat regretul faţă de frecvenţa accidentelor care au loc pe străzile Ungariei şi în care sunt implicaţi români. "Sunt foarte frecvente accidentele în care sunt implicaţi români. Este tragic!"

Un nou carnagiu în Ungaria: trei români au murit, cinci sunt rănite UPDATE

GALERIE FOTO Bilanţ crud: 22 de români morţi pe autostrăzile din Ungaria în doar jumătate de an

Potrivit acesteia, există o procedură după care rudele din România ale victimelor vor fi informate în legătură cu incidentul din Ungaria. După aflarea identităţi celor decedaţi, precum şi a celor răniţi, reprezentanţii autorităţilor româneşti de pe teritoriul maghiar vor informa Ministerul de Externe. Apoi, MAE va intra în contact, prin intermediul autorităţilor locale, cu rudele.

Până în acest moment, nu se cunoaşte identitatea românilor implicaţi în carnagiul de la Abony.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite