Construcţii ilegale demolate de primărie cu „mascaţii locali”, în miez de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Primăriei Timişoara, însoţiţi de mascaţii Poliţiei Locale Timişoara, au descins noaptea trecută în piaţa Mehala, unde au demolat mai multe construcţii ilegale construite pe un teren închiriat de la primărie.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Dean Plavoşin, patronul ale cărui construcţii au fost vizate de demolările Primăriei Timişoara susţine că noaptea trecută s-a trezit cu mascaţii veniţi să demoleze construcţiile. Plavoşin spune că terenul pe care se află construcţiile demolate aparţine primăriei, dar are un contract pentru următorii nouă ani. „Primăria a spus că ar fi nişte construcţii ridicate fără autorizaţie de construcţie. Noi când le-am preluat erau acolo construcţiile, am făcut un proces verbal de predare-primire. Suntem în litigiu, dar domnul primar nu a ţinut cont şi a dispus demolarea”, a spus Plavoşin, care deţinea acolo o terasă şi o spălătorie auto. Acesta nu reclamă neapărat demolarea, cât modul în care s-a făcut acţiunea, în miez de noapte, în forţă.

„Aşa s-a considerat oportun”

Din echipa de control deplasată în Mehala s-au numărat şi reprezentanţii Direcţiei de Patrimoniu şi a Serviciului Publicitate şi Comerţ din cadrul Primăriei Timişoara. „Eu am făcut verificări pe linie de comerţ. Nu aveau aviz de funcţionare. Au mai fost amendaţi pentru asta”, a spus şeful Serviciului Publicitate şi Comerţ, Adrian Ilin. Referitor la modul de intervenţie, şeful Poliţiei Locale, Doru Spătaru a spus că „Poliţia lucrează 24 din 24, nu lucrează opt ore. E terenul primăriei, ce aviz trebuia? Eu dacă vreau să intru pe proprietatea mea la ora două noaptea nu pot? S-a făcut acţiunea noaptea pentru că aşa s-a considerat oportun. Probabil că ziua ar fi fost mai dificilă”, a spus Spătaru. Primarul Gheorghe Ciuhandu a promis că va oferi explicaţii mâine într-o conferinţă de presă.  
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite