Constantin Ostaficiuc, vicepreşdintele PDL: “Recomandarea noastră este ca populaţia să nu participe la asemenea mascaradă”
0
Constantin Ostaficiuc a revenit la Timişoara, după şedinţa avută în capitală, cu privire la decizia boicotării referendumului. Recomandarea PDL-ului este ca timişenii să nu participe la referendumul de duminică
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş a convocat o conferinţă de presă de urgenţă, imediat la revenirea de Bucureşti. Constantin Ostaficiuc a ţinut să le transmită timişorenilor decizia luată la nivelul PDL, cu privire la referendumul din 29 iulie.
“Nu vrem să luăm parte la o mascaradă, la o lovitură de stat. S-a pus problema să mergem la vot, să convingem populaţia în acest sens, dar cei care organizează referendumul nu au răspuns niciunei cerinţe înaintate de noi. PDL, în 2009, a îndeplinit cerinţele opoziţiei. S-au cerut de către de cei care formează USL camare de luat vederi. PDL le-a pus. Acum nu s-au aprobat. Listele de alagători, la momentul respectiv se puteau alege, prin declaraţie pe propria răspundere. Acum e talmeş balmeş. Cei care nu au domiciul în localitate, au posibilitatea să voteze oriunde în ţară, fără niciun fel de posibilitate de a urmări dacă sunt voturi mltiple, în timp real. A doua zi vom şti, dar ziua respectivă nu, pentru că nu există infarstructură”, a declarat Constantin Ostaficiuc.
Comparaţia cu anul 1946
Conform spuselor lui Constantin Ostaficiuc, referendumul din 29 iulie încalcă constituţia şi compară situaţia din 1946, la venirea comuniştilor la putere.
“În 1946, partidele istorce au câştigat alegerile, dar comuniştii au schimbat buletinele, prezenţa oamenilor la vot a legitimat rezultatul şi au urmat 50 de ani de comunism. Nou nu putem legifera acest referendum. Noi îndemnăm populaţia să nu voteze. Recomandarea noastră este ca populaţia să nu participe la asemenea mascaradă. Aici nu discutăm de Traian Băsescu, ci de preşedinteşe României, de instituţie. Nu putem schimba un preşedinte după bunul plac. El este suspendat dacă încalcă grav constituţia. Dar nimeni nu a găsit ceva prin care a încălcat grav constituţia, nici măcar Curtea Constituţională”, a mai declarat Ostaficiuc.
"În Timiş nu vor fi fraude"
Constant Ostaficiuc crede că în ţară refeferendumul va fi fraudat, însă în judeţul Timiş nu vor fi probleme, afirmând că îi cunoaşte bine pe reprezentanţii USL de la noi, iar aceştia nu se vor deda la asemenea acte.
“Liderii USL din Timiş nu cred că pot fi părtaşi unei fraude liderii. Nu cred că vor îndemna spre o fraudă în ziua votului. Îi cunosc bine de mulţi ani şi îi respect. Având în vedere că la algerile locale, prezenţa a fost sub 50 la sută, este normal ca în Timiş să nu se poată realiza acel procent de 50 procente. Mizez pe faptul că în Timis nu se va frauda prin ordinul partidelor. Noi ne vom lua măsuri foarte clare de securizare a votului şi de supreveghere asupra cum se face votarea în toate secţiile din judeţ”, a mai spus Constantin Ostaficiuc