Consilier local cu averea crescută de patru ori în 2011. Vezi câte zeci de mii de euro a câștigat și de unde sunt banii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Timișoara și-au postat pe site declarațiile de avere. Una din cele mai interesante este a lui Traian Stoia, consilier local din partea PSD. În 2011, Stoia a câștigat de patru ori mai mult decât în 2009 și 2010. Sursa veniturilor nu este specificată în declarația de avere, dar Stoia a explicat de unde provin banii. 

Potrivit declarației de avere a consilierului Traian Stoia, la capitolul proprietăți, acesta nu stă grozav. Mașină nici nu are, datorii sau credite de asemenea. Traian Stoia are însă bani „la cearceaf”, mai exact în bănci. Potrivit documentului citat, în 2009 și 2010, Stoia a reușit să economisească aproximativ 18.000 de euro (24.348 de dolari și 6.700 de lei). De asemenea, doamna Stoia, care este pensionară, a reușit în 2009 și 2010 să adune 8.000 de dolari și 1.000 de euro. În 2011 averea familiei Stoia pur și simplu a „explodat”. Consilierul local a reușit să adune în bănci 292.000 de lei, aproximativ 70.000 de euro, iar soția 20.000 de euro și 7.000 de lei. Potrivit declarației de avere, singurele venituri ale familiei Stoia sunt salariul lui Traian Stoia, care este manager la SC Timco SA (70.000 de lei anual, 5.800 de lei lunar), indemnizația de consilier, care în 2010 a fost de 8.352 de lei și pensia Marianei Stoia, de 800 de lei pe lună. 

Bani din dividende

Contactat telefonic pentru a spune cum se explică veniturile din declarația sa de avere, Traian Stoia a spus că sunt bani din profitul obținut de firma la care este acționar. „Am luat dividende. Mai am de luat din 2002 încă vreo cinci miliarde. Am luat de vreo patru-cinci ori câte 250 de milioane de lei. Eu mi-am declarat toți banii pe care îi am. Se pot verifica”, a declarat Traian Stoia pentru ADS Timișoara. Stoia a explicat și cum a ajuns să încaseze aceste dividende. „De exemplu, dacă firma face profit 10 miliarde, prima etapă e repartizarea profitului. Banii îi iei când sunt lichidități. Scoți și plătești 16 la sută pe ce ai scos. Acum s-a vândut un teren”, a mai spus Stoia. 

Apropiat al fraților Cristescu

Traian Stoia a intrat în Consiliul Local după eliminarea lui Ion Răducanu. Fostul candidat al PSD la Primăria Timișoara a fost exclus din partid și automat a pierdut și funcția de consilier. Locul lui Răducanu a fost luat de Traian Stoia, care era următorul pe lista de consilieri. Stoia este un apropiat al fraților Emil și Marius Cristescu, fiind manager al SC Timco SA, membră a Bega Goup, concern deținut de cei doi milionari din topul Forbes România. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite