Comisia Europeană face anchetă la Moşniţa Nouă în „problema” tramvaiului sătesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminică este Ziua Transportului Public Local
Duminică este Ziua Transportului Public Local

Cetăţenii care locuiesc pe Strada Principală din Moşniţa Nouă au sesizat Parlamentul European, nemulţumiţi că părerile lor nu sunt luate în serios în ţară

În timp ce Primăria din Moşniţa Nouă şi RATT aşteaptă avizul Direcţiei de Mediu, pentru a putea demara proiectul primului tramvai metropolitan, reprezentanţii celor care se opun iniţiativei, s-au plâns Parlamentului European. Petiţia lor a fost acceptată de Comisia Europeană, care urmează să demareze o anchetă la Moşniţa Nouă.

Suntem în măsură să vă informăm că, în urma petiţiei depuse la Parlamentul European, pe tema extinderii liniei de tramvai, Comisia de Petiţii, prin preşedintele ei - doamna Erminia Mazzoni, ne-a comunicat că obiecţiile semnalate de noi sunt admisibile, în conformitate cu Regulamentul de procedură. Ca urmare, s-a decis efectuarea unei anchete desfăşurate de către Comisia Europeana, privind aspectele acestei probleme. Credem ca acest fapt este suficient de lămuritor cu privire la seriozitatea sau neseriozitatea obiecţiilor depuse de cetăţenii din Mosniţa Nouă şi a actiunilor intreprinse până în acest moment faţa de punerea în practică a proiectului în discuţie”, a declarat Diana Linţia, una din una din cele 178 de persoane care au semnat obieţii cu privire la acest proiect.

Oamenii sunt nemulţumiţi că vor avea de suferit în urma viitorului şantier, prin care se va lăţi şi şoseaua la 32 de metri, faţă de 6,5 metri, cât este acum. Ei se tem că vor trăi într-un mediu nesănătos, cu mult praf , gaze de eşapament şi un nivel ridicat de zgomot si vibraţii.

Cunoaştem că există şi o altă parte, a cetăţenilor care doresc realizarea  acestui proiect, majoritatea dintre dânşii locuind la depărtare faţă de locul unde s-ar desfăşura şantierul. Le respectăm opinia şi îi rugăm să manifeşte înţelegere şi să se imagineze în situaţia noastră în a trăi în acele condiţii. Până la urmă, ţelurile noastre sunt comune, ambele părţi dorindu-ne un transport eficient si cat mai ecologic, dar pentru care exista şi alte variante mult mai puţin dăunătoare pentru populaţie şi mediul înconjurător”, a mai spus Linţia.



      

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite