Ciuperci gigantice descoperite în apropiere de Recaş: "Sunt cele mai mari din ţară" GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un timişorean plecat la pescuit pe malul canalului Bega s-a întors acasă cu o captură impresionantă de ciuperci. Langermannia Giganteea este originară din Marea Britanie, dar nu se ştie cum a ajuns să crească în judeţul Timiş.

Zoltan Juhasz spera să nu se întoarcă acasă cu mâinile goale de la pescuit şi aşa a fost. Nu a fost însă vorba de peşte, ci de câteva exemplare inedite de ciuperci, pe care le-a descoperit la marginea unui păduriş. Ciupercile sunt din specia Langermannia Giganteea, iar cea mai mare dintre ele a cântărit trei kilograme şi jumătate. „Erau ascunse în stuf. Mi-am făcut loc cu maceta. Mai întâi am găsit-o pe cea mai mică. La început am crezut că e un craniu. Apoi am ajuns la cele gigantice”, a declarat Zoli.



Galerie foto cu ciuperca gigantică

Comestibile dar periculoase

Proprietarul unei pizzerii din oraş, Zoltan Juhasz, a încărcat ciupercile în maşină cu gândul că va avea materie primă pentru funghi delicioşi. După ce s-a interest la Universitatea Agricolă despre această specie, şi-a dat seama că nu are rost să rişte. „Nu sunt otrăvitoare, dar ciupercile sunt periculoase pentru că pot suferi diferite mutaţii. Nu puteam să risc. Mi-au spus că sunt cele mai mari ciuperci descoperite la noi în ţară”, a mai spus acesta. Specia Langermannia Giganteea este originară din Marea Britanie, însă nimeni nu ştie cum au ajuns în judeţul Timiş.

image
Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite