Timişoara: Cine credeţi că va fi antrenorul lui "Poli"? (SONDAJ)
0Marian Iancu continuă negocierile pe mai multe planuri. Belgianul Mathijssen se află la Bucureşti, pentru discuţii. În timp ce numele antrenorului nu se cunoaşte, jucătorii Bourceanu şi Florin Ionescu sunt ca şi acontaţi de “Poli”.
Suporterii echipei “Poli” s-au săturat deja de telenovela numirii noului antrenor. Marian Iancu joacă tare şi negociază în aceste zile la mai multe capete. După ce discuţiile cu Dorinel Munteanu au fost sistate, Iancu l-a invitat în Bucureşti pe Jacky Mathijssen, care a pregătit FC Brugges, sezonul trecut, pentru a-i propune să prea conducerea tehnică a clubului.
Antrenorul belgian a discutat cu patronul lui “Poli” toată ziua de ieri, fără însă ca seara să poată afirma că a bătut palma cu Iancu. “Nu am folosit şi nu voi folosi nici un nume, din respect pentru unul sau celălalt. Luni sau marţi veţi afla cine va fi noul antrenor. Echipa se va reuni şi poate chiar va pleca în primul cantonament fără antrenor principal dacă nu găsim până atunci omul potrivit”, a spus Marian Iancu, prelungind telenovela.
Dorinel Munteanu a redus pretenţiile
Iancu nu s-a pronunţat în mod final nici asupra contractului cu Dorinel Munteanu, clauza de 200.000 de euro fiind încă studiată de patronul „Poli” Timişoara”, a declarat avocatul lui Florin Kovacs de la casa de avocatură Kovacs&Covaci din Timişoara. Reprezentantul legal al lui Dorinel Munteanu spune că fostul internaţional nu este dispus să renunţe la această clauză şi că acum decizia aparţine numai lui Iancu.
Cei doi au fost în negocieri avansate care s-au blocat tocmai din cauza acestei clauze, după ce reprezentanţii legali ai clubului timişorean au încercat să obţină negocierea unui contract care să nu prevadă compensaţii financiare în situaţia în care Iancu vrea să se despartă de Munteanu înainte de expirarea contractului. Dorinel Munteanu a solicitat iniţial o clauză de reziliere de 500.000 de euro însă ulterior s-a arătat dispus să accepte şi 200.000 de euro compensaţii.
Bourceanu şi Ionescu sunt “polişti”
Între timp, oficialii clubului timişorean au obţinut semnătura a doi jucători. Alexandru Bourceanu, de la Oţelul Galaţi şi Claudiu Ionescu, de la Universitatea Craiova sunt primii jucători care şi-au dat acordul să vină la “Poli” în intersezon. “Mi-am dat acordul să semnez cu Poli, pe o perioadă de cinci ani. E un pas mare pentru mine să joc în Champions League. Vin la Timişoara cu gândul să joc titular, chiar dacă sunt conştient că e concurenţă mare. Vreau să fac performanţă cu Poli”, a declarat Bourceanu, care a debutat în acest an naţionala României. Cei doi jucători se vor prezenta la Timişoara, luni, la reunirea lotului, însă vor semna contractele de abia după ce FRF va ridica interdicţia de a transfera.
Cine este Mathijssen?
Antrenorul belgian cu care negociază "Poli" s-a născut în 1963 şi a jucat fotbal pe postul de portar. Şi-a încheiat cariera de jucător la Saint Truiden, unde a şi început să antreneze. Acesta a fost numit “Micul Mourinho”, datorită practicilor sale psihologice asemănătoare cu ale portughezului. Jacky Mathijssen a mai pregătit Charleroi (2004-2007) şi FC Brugges (2007-2009). În 2003 a jucat finala Cupei Belgiei, cu Saint Truiden.
Momentan, şi aducerea belgianului este pusă sub semnul întrebării, timişorenii studiind mai multe variante pentru banca tehnică. Într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, preşedintele lui "Poli", Marian Iancu, a declarat că a avut trei variante pentru postul de antrenor, dintre care una a căzut deja.
Cine aţi dori să fie antrenor la "Poli" în sezonul următor? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat şi în secţiunea de comentarii!