Klaus Chirstian Olasz: “Consulatul din Timişoara este un garant al calităţii serviciilor diplomatice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Christian Olasz, consulul Republicii Federale Germania la Timişoara, a confirmat decizia Ministerului de Externe German privind păstrarea consulatului general din capitala Banatului.

Consulatul General al Republicii Federale Germania de la Timişoara va funcţiona la fel ca până acuma. După ce oficialităţile locale au transmis vestea că Ministerul de Externe German a decis să nu mai închidă consulatul, a venit rândul consulului să facă anunţul. “Cu toate că pe lista propunerilor Ministerului de Externe German se afla şi opţiunea de a închide Consulatul Republicii Federale Germania din Timişoara, Ministerul a decis oficial ca acesta să rămână prezent în Timişoara în aceaşi formă ca până acum. Consulatul German din Timişoara împreună cu Ambasada Germaniei din Bucureşti şi Consulatul German din Sibiu vor călăuzi mai departe relaţiile intensive de cooperare româno-germane în cel mai eficient mod posibil; Consulatul German din Timişoara fiind, ca şi până acuma, un garant al calităţii serviciilor diplomatice oferite”, a declarat Klaus Christian Olasz, consulul Germaniei de la Timişoara.

Sprijin pentru oamenii de afaceri germani

Consulatul German de la Timișoara a fost înființat în 1990, când, prioritar a fost acordarea de ajutor umanitar românilor. A urmat activitatea consulară specifică secţiei de vize. De atunci s-a creat o legătură strânsă cu etnicii germani din Banat și nordul Transilvaniei, au acodat consiliere atât pentru întreprinzătorii germani, prezenţi în număr tot mai mare.

De-a lungul anilor, Consulatul a promovat relațiile româno-germane cu sprijinul Centrului Cultural German, au creat o strânsă legătură cu Teatrul German de Stat și cu redacțiile televiziuni, radioului și ziarului de limbă germană, precum și cu secțiile de predare în limbă germană a universităților. Au participat la punerea în practică a unor proiecte precum reabilitarea centrului istoric Timişoara, dezvoltarea turismului în „Regiunea Vest” și înființarea școlii agricole de la Voiteg.

Consulatul German de la Timișoara deservește judeţele Arad, Bihor, Caraș-Severin,Mehedinți, Satu-Mare și Timiş, în care locuiesc aproximativ 31.000 de etnici germani din totalul de 60.000 de etnici germani înregistraţi în România.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite