Bugetul Timișoarei: 157 de milioane de euro împărţite în 20 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sumele acordate pentru sporuri pot ajunge şi la un total de 8.600 de lei
Sumele acordate pentru sporuri pot ajunge şi la un total de 8.600 de lei

Bugetul local al Municipiului Timișoara a trecut de plenul Consiliului Local fără dezbateri majore. Executivul primăriei a propus, aleșii au votat fără niciun fel de comentarii.

Consiliul Local s-a întâlnit în această după-amiază în ședință extraordinară pentru a dezbate și vota proiectul de buget pe anul în curs. Vorba vine „a dezbate” pentru că aleșii au decis la viteză cum se împart banii în 2010. Dacă la alte ședințe consilierii dezbat și jumătate de oră pe câte un proiect, mult mai puțin important, în ședința de astăzi cele 157 de milioane de euro au fost împărțite în mai puțin de 20 de minute.

Când a fost vorba să voteze proiecte impuse de instanță, consilierii timișoreni au sărit ca arși că sunt obligați să voteze împotriva voinței lor, iar de aici s-au lansat adevărate dezbateri, pe motiv că este încălcat dreptul de a vota ce dictează conștiința. Nu același lucru s-a întâmplat și cu proiectul de buget care a fost votat la viteză după principiul „deschid procedura de vot, votăm, închid procedura de vot”. „S-a discutat înainte pe comisii și s-au clarificat aspectele neclare”, a spus consilierul local Ovidiu Ciuhandu.

Timișoara, pregătită să se împrumute

După aprobarea bugetului primarul Gheorghe  Ciuhandu a spus că nu este un buget chiar cum și l-ar dori el, iar în caz de forță majoră, primăria ia în calcul accesarea unui împrumut de 30 de milioane de lei. „Sperăm să ne mai intre niște sume pentru izolarea termică a blocului. Dacă vor fi necesități pentru investiții vom studia piața și vom putea lua un împrumut de până la 30.000.000 de lei, dar va fi o măsură la care vom recurge numai dacă va fi strict necesar”, a spus primarul.

Timișorenii dau în gropi și în 2010


Șansele ca timișorenii să-și dea în gropi și în acest an sunt foarte mari. Banii pentru reparațiile la străzi sunt mai puțini pentru că primăria s-a bazat pe taxa de tranzit pe care nu poate să o aplice. „O să vedem în ce măsură putem să o valorificăm”, a mai spus Ciuhandu. Pentru investiții sunt alocate în acest an 20 de procente din totalul veniturilor, iar printre cele mai importante lucrări sunt: finalizarea pasajului din Calea Șagului, pentru care s-au alocat două milioane de euro, modernizarea Pieței Iosefin (700.000 de euro), Parcul Copiilor (1.000.000 de euro) și Casa Căsătoriilor (300.000 de euro). Tot în acest an se vor face lucrări mari pe Calea Torontalului, strada Brâncoveanu și Porumbescu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite