Stiri din Timisoara

Autorul susţine că românii nu şi-au asumat încă trecutul şi că nu reflectează îndeajuns asupra perioadei comuniste.

Adevărul: Te-ai născut în URSS, dar ai venit în România imediat după Revoluţie. Cum ţi s-a părut ţara, la prima vedere?
 Vasiel Ernu: Am venit cu o bursă în Timişoara. Primul contact cu lumea liberă a fost straniu. Ştiam România doar din cărţi, era un loc idilic, dar când am ajuns aici am găsit o ţară isterică, erau anii nebuni. Nu se putea vorbi, toată lumea urla, toată lumea vorbea simultan.

Cum ţi s-a părut libertatea proaspăt dobândită?
Libertatea era şi este o chestiune relativă. Atunci a fost o explozie a libertăţii, doar că această problemă nu ţine doar de a face fiecare ce vrea. E o experienţă pe care o înveţi. Este o problemă mult mai complicată, dar atunci o trăiam ca pe un soi de carnaval al libertăţii, după nebunia anilor '80. România nu a sincronizat cu ţările din jurul ei niciodată. Când ruşii intrau cu tancurile, ea se opunea, şi când ruşii făceau democratizarea comunismului ea tot se opunea.

Spuneai într-un interviu că Stalin e o figură nedreptăţită, că tot ce e rău i se atribuie lui. Ai putea spune acelaşi lucru despre Ceauşescu?
Am un capitol în carte în care spun că Ceauşescu nu a existat. Ceauşescu e în primul rând în minţile noastre şi abia în al doilea rând în istorie. Este cel mai important produs cultural şi politic al României din ultimii 70 de ani. El nu s-a produs pe sine, ci e un produs al tuturor. Responsabilitatea ne aparţine, noi l-am produs pe Ceauşescu, el nu a căzut din copac. Este timpul să ne asumăm nişte lucruri. Dacă într-o zi, în `89, oamenii au decis şi au urlat că nu îl mai vor, această proiecţie a dispărut. Facem o mare greşeală că nu ne asumăm acest trecut. Trebuie să reflectăm asupra acestor lucruri. Nu există ei şi noi. Noi toţi am făcut asta, fiecare a pus o cărămidă la piedestalul lui.

Şi îl producem în continuare?
Evident, Ceauşescu este multiplicat în continuare, doar că acum există Ceauşeşti mai mulţi şi  mai mici.

Imediat după publicarea cărţii „Născut în URSS“, presa a spus că eşti un nostalgic al comunismului. Aşa este?
Sunt foarte nostalgic. Dar nu după regim. Lumea face o confuzie. Nostalgia nu ţine de spaţiu, ci de timp. Ne amintim de copilărie cu drag. Nostalgia e ca o ţară din memorie. Fugi undeva, în memoria ta, şi îţi reconstruieşti acolo ceva ce ai trăit.

Ce ai fi acum dacă ai fi rămas în URSS?
Ce alegi astăzi, ai fi ales şi în trecut. Dacă consideri că merită să faci compromisuri azi, asta ai fi făcut şi atunci. Astăzi sau ieri, ne comportăm la fel, suntem aceleaşi mici lichele sau mici eroi.

În alte ţări foste comuniste, regimul a devenit deja un brand. Se întâmplă asta şi în România?
Tendinţa a fost peste tot ca ideologicul să se transforme treptat în marfă, să aducă profit. În ţările vecine, unde oamenii au fost ceva mai detaşaţi, oamenii s-au adaptat repede. Nouă ne trebuie mult timp. La noi s-a început târziu, au existat câteva cărţi, viaţa cotidiană, lucruri, obiecte, moduri de viaţă, e mai importantă viaţa decât ideologia. Au apărut filme care tratează subiectul. E important să existe dezbateri, problematizări. Am vazut că se zice şi la noi, gata, ne ajungem, am scris şi noi trei cărţi şi am făcut cinci filme despre comunism şi ne ajunge. Nemţii, de exemplu, de la 60 de ani de la căderea nazismului scriu despre acea perioadă.

În cât timp se vor vinde şi la noi păpuşi cu chipul lui Ceauşescu?
Cred că au început lucrurile să se mişte, poate că ori am fost prea traumatizaţi, ori nu suntem atât de liber, când reciclezi aceste lucruri te eliberezi mai uşor. Te eliberezi de propriile tale himere. E păcat să nu putem să ne exorcizăm. Am văzut că au început să se producă mâncăruri comuniste, şi diverse chestii în tot spaţiul, dar la noi în afară de ciocolata Rom nu mai e altceva. Cred că avem o problemă mare cu gestionarea trecutului.

Te-ai mai întoarce în URSS dacă ar exista?
E foarte greu să te întorci, ţara mea a dispărut, dispariţia URSS are pentru mine o nuanţă tragică, chiar dacă toată lumea mă înjură. E ţara unde m-am născut, îmi pare rău, nu eu am ales. Nimeni nu alege unde se naşte. Este a mea şi punct. Acum, dacă mă mai întorc, e altceva acolo, ţara mea nu mai există. Acum am ales să trăiesc aici. Sunt un cetăţean bun, plătesc taxe, traversez pe verde. Nu-mi place capitalismul, dar îii accept regulile. Îmi place că sunt nişte reguli destul de clare, îmi dă un spaţiu de activitate mai permisiv decât vechiul regim, îmi place că am o formă de libertate care îmi permite cel puţin să sper că o să scriu ceva.