Cea mai cruntă torţionară stalinistă din Banat, spaima deţinuţilor, trăieşte la Belgrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânii din Timişoara îşi amintesc despre Vidosava Nedici, ca fiind una dintre cele mai crunte angajate ale Securităţii.Emil Sebeşan este unul din cei care o cunosc bine pe cea cunoscută drept "sadica Vida".

Numele de Vidosava Neda provoca fiori în rândul timişorenilor care au avut ghinionul să fie anchetaţi între 1946-1950. “Vida” lucra la Securitate în subordinea lui Bugarschi, şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda ei de tortură preferată: bătaia peste testicule. Aproape în toate mărturiile este pomenită drept „sadica Vida”.

E adevărat că a fost foarte dură cu unii. Metoda ei era bătutul la testicule. În special cu ceu care erau împotriva sârbilor. Bătea de rupea pământul. Îmi amintesc că a fost o dată şi după mine, dar ea nu m-a anchetat. Pot să spun că pentru mine a fost pozitivă”, a povestit Emil Sebeşan, unul din supravieţuitorii „Experimentului” de la Piteşti.

Sebeşan a cunoscut-o foarte bine pe „Vida” cu care s-a revăzut în urmă cu zece ani. „În 1945-1946 am cunoscut-o la Becicherecul Mic, locul unde s-a născut. Eu făceam curte la o fată de acolo. Ne-am reîntâlnit acum zece ani, la o nuntă, tot la Becicherecu Mic. I-am spus atunci de comportamentul ei. A spus că nu discută cu mine problema asta. Şi că nu am ce să îi reproşez eu”, a mai spus Sebeşan.

A scăpat de execuţie

Vidosava Nedici a devenit funcţionară şi traducătoare de limbă sârbă la Siguranţă, apoi la Securitatea din Timişoara, în 1946. Din 1949, a fost mutată la Securitatea din Bucureşti, cu gradul de locotenent. A fost arestată în 1950 ca spion iugoslav, condamnată la moarte, dar nu a fost executată. „A trăit la Viena, dar de acolo s-a mutat la Belgrad, unde locuieşte şi acum. Vorbeşte perfect limba română”, a mai spus Sebeşan.

În 2009, la 86 de ani, “Vida” Nedici refuza să recunoască atrocităţile comise, considerându-le invenţii ale Securităţii pentru a o denigra. „Am fost traducătoare la Securitate, din sârbeşte. O mie spun că i-am bătut, eu singură spun că nu”, a declarat acesta.
La Belgrad a lucrat în comerţul exterior, apoi la un service auto. Nu s-a căsătorit şi nu a avut copii. Acum trăia dintr-o pensie decentă în capitala Serbiei, unde nimeni nu are cunoştinţă despre atrocităţile care îi sunt imputate în România.

"Nu a dat nimeni în mine fără să primească înapoi"

Emil Sebeşan era o figură cunoscută în rândul Securităţii, dar niciodată nu a fost anchetată de „Vida”. A ajuns la Piteşti în 1949, după ce suferisem deja 37 de arestări. „Am mâncat bătaie de la foarte mulţi securişti. Dar am avut o mândrie. În mine nu a dat nimeni fără să dau înapoi. Indiferent ce se întâmpla, o lovitură tot dădeam înapoi”, a mai povestit Sebeşan.

“Bătea cu un beţigaş până se umflau glandele”


Episcopul greco-catolic de la Lugoj, Ioan Ploscaru, a vorbit despre metodele de constrângere folosite de securişti. „Bătaia la testicule. Era specialitatea unei femei pe nume Vida, o sârboaică. Aceasta, prinzând glandele între degete, le bătea cu un beţigaş până se umflau, încât torturatul nu mai putea umbla şi avea dureri înfiorătoare. O metodă cu adevărat sadică! Mai ales pentru o femeie”, a povestit Ploscaru.

În lucrarea intitulată “Rezistenţa armată anticomunistă din munţii României”, Cicerone Ioniţoiu scria: „Prin închisori am întâlnit victime care au supravieţuit anchetelor şi am auzit povestindu-se despre metode de tortură înspăimântătoare, dar ca o femeie să schingiuiască, cu o bestialitate de neimaginat pentru o minte sănătoasă, n-am auzit decât în anul 1950. Se numea Vida şi era anchetatoare la Timişoara. Perversiunea ei era dublată de ura ce o purta românilor”.

Un alt fost deţinut, Remus Radina, în “Testamentul din morgă”, adăuga: „La Securitatea din Timişoara lucrau ca anchetatori şi nişte sârbi, îmi amintesc de Bugarschi şi Vida. Ei torturau îngrozitor pe deţinuţii politici români. În special Vida, o femeie din Becicherecu Mic, de o rară cruzime, care bătea bărbaţii peste organele genital”.

Citeşte şi:

A supravieţuit celei mai cumplite şcoli de tortură a regimului totalitar comunist

A scăpat de torturile comuniste, dar este terorizat de mafia imobiliară ţigănească

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite