Ce a ajuns CFR? Vagoanele sunt sursă pentru hoţii de fier de fier vechi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În goana pentru a obţine bani de pe fier vechi, hoţii au ajuns să dezmembreze vagoane întregi din trenuri garate în gările din Timiş. Degeaba sunt prinşi de oamenii legii, pentru că hoţii se aleg cu dosare penale şi petrec puţine zile după gratii, după care se reîntorc la vagoanele de trenuri sau capacele de canal.

Jandarmii timişoreni au avut chiar zilele trecute un caz care arată ca patrimoniul CFR a ajuns ţinta hoţilor. Oamenii legii au reţinut o persoană care sustrăgea fier vechi din vagoanele dezafectate garate pe o linie de rezervă în gara CFR din municipiul Lugoj. Hoţul are de 29 ani şi a fost surprins pe când arunca din vagoane o serie de rame metalice ale banchetelor. După o încercare nereuşită de a scăpa, acesta a fost încătuşat şi condus la sediu pentru continuarea cercetărilor.

"Cel implicat şi-a recunoscut fapta, motivând că dorea să le vândă la un centru de colectare a fierului vechi. I s-a întocmit acestuia actele premergătoare infracţiunii de furt calificat", a spus Amza Ion Marius, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

Pe lângă hoţi, patrimoniul CFR mai este afectat şi de o serie de incendii, care devastează vagoane întregi. Flăcările pornesc de cele mai multe ori de la oamenii străzii, care se adăpostesc pe perioada nopţii în vagoanele garate.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite