Timişoara: Ce caută profesorii debutanţi în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de candidaţi din Timiş au dat examen pentru doar 206 de posturi titularizabile.

Cei care şi-au pus în plan să ocupe o catedră, aşteaptă cu emoţii rezultatele examenului de titularizare susţinut în această dimineaţă. în special, candidaţii care vor să predea educaţie fizică, biologie, geografie sau istorie. La aceste materii s-au înscris cei mai mulţi candidaţi din judeţ şi locurile sunt foarte puţine. „Nu am emoţii pentru că ştiu că e mare concurenţa la geografie şi e doar un loc“, a spus Andrada Katona, candidată.

Top cele mai căutate materii

Peste 90 de candidaţi s-au înghesuit pentru o singură catedră la biologie. Pe locul doi este istoria, pentru care există un loc titularizabil şi aproape 80 de candidaţi care au dat examen. Geografia este şi ea la mare căutare în Timiş, unde aproximativ 70 de persoane vor singurul loc titularizabil. Nici la educaţie fizică situaţia nu este îmbucurătoare. Aproape 200 de candidaţi vor să predea la doar trei catedre libere în judeţ.

„Sigur că mulţi candidaţi constată din start că şansele sunt foarte mici ca ei să ocupe un post titularizabil, dar ei vor avea ocazia să obţină un loc de muncă pentru viitorul an şcolar”, a spus Dumitru Tomoni, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului şcolar Timiş. Astfel, pe langă posturile de titular, mai sunt peste 1.000 de catedre care pot fi ocupate timp de un an. Pe locul cinci, sunt cei 224 de candidaţi care vor să devină învăţători şi au studiat pentru 11 posturi titularizabile. Un profesor începător va câştiga puţin peste 800 de lei. Toţi cei care vor reuşi să prindă o catedră cu normă întregă vor fi nevoiţi să aştepte încă doi ani ca să primească mai mulţi bani.

Salarii mici şi după 12 ani

„Salariul creşte după doi ani, dacă respectivul ia definitivatul”, a mai spus Dumitru Tomoni. După alţi cinci ani, un profesor poate fi evaluat pentru a primi gradul II şi după încă alţi cinci ani, pentru gradul I. Astfel, abia după 12 ani de experienţă, un profesor va primi, în condiţiile actuale, un salariu de aproximativ 1.600 de lei.


Zeci de candidaţi aşteaptă
Din cei 2.334 de candidaţi înscrişi la concurs, doar 206 vor fi profesori titulari. Astfel, concurenţa de la titularizarea de anul acesta, în judeţul Timiş, a ajuns la 11 candidaţi pentru un post. Sunt 20 de candidaţi pe un loc de învăţător şi şapte educatori pe loc. Desigur, dacă se iau în calcul locurile care nu sunt titularizabile, sunt doar două persoane care concurează pentru un loc de muncă anul viitor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite