Timisoara: Cât plătesc părinţii pe facultatea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: Cât plătesc părinţii  pe facultatea copiilor
Timisoara: Cât plătesc părinţii pe facultatea copiilor

Tinerii din Banat se înscriu la facultate, iar familia pregăteşte portofelul.

Părinţii studenţilor dau bani pe taxe de studiu, pe chirie, pe restanţe, internet şi pe masa copiilor.

La doar o săptămână de la încheierea examenelor de Bacalaureat, părinţii şi viitorii studenţi din Vestul ţării se pregătesc de alte emoţii: cele ale admiterii la facultate. Nu toţi părinţii ştiu însă ce îi aşteaptă după ce copiii lor vor intra la facultate. Tinerii care nu vor prinde un loc la buget vor fi nevoiţi să plătească taxe de studiu în valoare de peste 2.700 lei în fiecare an.

Chirie sau cămin

Cei care vor obţine loc la cămin vor scoate din buzunarul părinţilor câte 120 lei în fiecare lună. Dacă în urmă cu un an chiria unei garsoniere costa 200 de euro, în prezent preţul a ajuns la 150 de euro lunar. Cei mai câştigaţi părinţi sunt cei care închiriază locuinţele copiilor încă din vară, pentru că în fiecare toamnă preţurile chiriilor cresc din cauza numărului mare de oferte. La aceasta se adaugă şi plata întreţinerii, a curentului sau a telefonului. La capitolul culinar, de cele mai multe ori părinţii trimit copiilor mâncare la pachet.

Bani de buzunar

Situaţia este mult mai roz atunci când vine vorba despre transport. Studenţii pot călători gratis cu tramvaiul sau autobuzul, iar la  un drum cu trenul au reducere de 50 la sută. Pentru cei mai leneşi dintre studenţi, facultăţile aplică penalizări şi îi taxează dacă lipsesc sau dacă nu iau examenele. Astfel, taxa de reexaminare, de la a patra prezentare în sus, este de 50 de lei pentru un examen. În facultăţi totul costă, inclusiv obţinerea unei legitimaţii la bibliotecă sau întârzierea cu care sunt aduse cărţile împrumutate. Părinţii vor mai scoate bani din buzunar şi pentru xeroxarea cursurilor sau pentru cumpărarea cărţilor. Studenţii vor avea nevoie şi de bani de buzunar, cel puţin 300 de lei în fiecare lună. Din această sumă, tinerii îşi vor plăti micile distracţii, intrările în cluburi, hainele sau chiar factura de la telefonul mobil.

Buget de student pe un an

Taxă                                               Preţ
Taxă de studiu                          2.700 lei
Chirie                                          3.780 lei
Bani de buzunar                       3.000 lei
Taxă de reexaminare                    50 lei
Taxă de laborator                          15 lei
Manuale şi xeroxuri                     500 lei
TOTAL                                      10.045 lei

Tinerii care nu vor prinde un loc la buget vor plăti taxe de studiu de peste 2.700 lei în fiecare an.

10.000
de lei plătesc părinţii în fiecare an pentru a-şi ţine copilul la facultate.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite