Canalul Bega redevine navigabil. Vaporetele vor avea nouă staţii pentru pasageri
0Lucrările de decolmatare au costat 21 de milioane de euro şi se încheie în acest an. În Timişoara, pe canalul Bega vor circula şase vaporete. Urmează lucrările de reabilitare de la ecluza din Sâmnihai, pentru a se putea trece în Serbia.
Discuţiile despre redeschiderea circulaţiei pe Bega au început după Revoluţie, dar proiectul va înecepe de abia în 2002, cu sprijinul guvernului olandez. Acesta prognozează un volum de trafic de mărfuri de circa 600.000 de tone pe an şi în vedere redeschiderea traficului de pasageri şi de agrement pe segmentul de 44 km din teritoriul românesc. Lucrările de decolamatare au început în 2008 şi au costat 21 de milioane de euro.
“Sperăm ca pe 31 decembrie 2010 să putem descuta de Bega decolmamată şi ecologică. Au fost scoase aproximativ 7.000 de metri cubi de mâl, stuferişi şi obiecte de toate felurile, de la treverse de căi ferate la maşini”, a declarat Titu Bojin, directorul Direcţiei Apelor Timiş.
De la anul, Primăria va achiziţiona şase vaporete care vor deserve transportul de pasageri. “Vor putea face circuite de la Solventul la Uzina de Apă. Vor exista nouă staţii în zonele aglomerate cum ar fi Piaţa Iosefin, Badea Cârţan sau Catedrală”, a mai spus Bojin.
Primul canal navigabil
Bega este primul canal navigabil din România, fiind construit între anii 1728 şi 1760. Primul port al oraşului, ridicat în anul 1732 se afla în zona actualului Hotel Continental, dar a fost mutat în 1752 în cartierul Iosefin. Cu toate acestea, atestarea documentară a portului datează din 1860. Canalul Bega are o lungime de 44 km pe teritoriul României şi de 72 km pe teritoriul Serbiei, având o legătură directă pentru transportul mărfurilor şi pasagerilor până la Rotterdam.
Construirea canalului Bega a fost făcută gospodărirea apelor, dar şi pentru a asigurarea transportului de mărfuri. Primele curse de pasageri au fost introduse in anul 1869 şi trasportau anual cu vapoarele peste 50.000 oameni, ajungând în anul 1944 la aproximativ 500.000 de oameni.
Peste 500 de ambarcaţiuni pe an
La începutul secolului XX, peste 500 de ambarcaţiuni comerciale tranzitau canalul, timp de aproximativ 300 zile pe an. Volumul de mărfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone pe an în perioada 1937 - 1938.Transportul de marfă a fost întrerupt în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi reluat în 1948, pentru ca în 1958 să fie închis definitiv. Cursele de pasageri au fost sistate în 1967. Pe canal au continuat să existe curse de agrement realizate de vapoarele Pionierul, Rândunica sau Pelican.