Stiri din Timisoara

Campionatul European de baschet U18 începe azi la Timişoara

29 iulie 2010, 08:04 |  Autor: Vali Silaghi | 

Cuvinte cheie: timisoara, banat, baschet, romania, Campionat European, junioare,

Carmen Tocală, preşedintele FRB

Timişoara

Carmen Tocală, preşedintele FRB

 

Campionatul European de baschet pentru junioare sub 18 ani, Divizia B, începe azi al Timişoara. Echipa României se numără printre favoritele la promovarea în prima categorie valorică.

La competiţie participă 18 echipe împărţite în patru grupe, două de câte cinci echipe şi alte două de patru. România va juca în Grupa A împotriva Portugaliei, Elveţiei, Greciei şi Luxemburgului. Primele două clasate din fiecare grupă vor merge mai departe, iar în faza următoare se vor forma două grupe de câte patru echipe, de unde se vor alege semifinalistele.

Pe Aceeaşi Temă

Competiţia începe la ora 13, în sala CSŞ Bega din zona Dacia, iar România joacă primul meci în sala „Constantin Jude”, de la ora 18, împotriva Elveţiei. De altfel, toate meciurile „tricolorelor” din prima fază a grupelor sunt programate de la ora 18: mâine cu Portugalia, luni cu Grecia şi marţi cu Luxemburg. „Sperăm să vină cât mai mulţi spectatori, să le susţină pe fete, pentru că avem nevoie de cel de-al şaselea jucător. Valorile sunt apropiate între echipe, aşa că sprijinul publicului ar conta foarte mult”, a spus Carmen Tocală, preşedintele Federaţie Române de Baschet. Intrarea la meciurile acestui Campionat European este liberă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole