Cadouri de până la 200.000 de euro pentru firmele cu datorii la primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vara acestui an, Consiliul Local Timişoara a aprobat un proiect de hotărâre prin care firmele care au datorii „istorice” către bugetul local să fie scutite de o parte din penalităţi. Facilitatea de care se poate bucura o societate ajunge însă până la 200.000 de euro, ceea ce reprezintă o sumă deloc mică.

Deşi există mai multe voci care spun că proiectul a fost gândit şi aprobat „cu dedicaţie”, astfel încât doar anumite firme cu datorii să primească facilităţi, reprezentanţii primăriei orașului de pe Bega fac apel la firmele care au sume restante de achitat la bugetul local să îşi plătească impozitele şi penalităţile aferente până în data de 31 ianuarie 2012. „De la data intrării în vigoare a hotărârii şi pînă acum doar 10 companii au solicitat acordarea acestei facilităţi. Mă îngrijorează că nu se cunoaşte această facilitate, pentru că noi ne-am propus să ajutăm aceste firme care au fost lovite de criză”, a spus şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo. Potrivit acestuia, cea mai mare datorie către bugetul local o are o firmă care trebuie să achite nu mai puțin de cinci milioane de lei. Din această sumă, două milioane sunt impozitul propriu-zis şi trei milioane sunt penalităţile. Dacă plăteşte până în 31 ianuarie, firma poate economisi 200.000 de euro, de care primăria „va uita”. Societăţile care vor să beneficieze de această facilitate găsesc documentaţia pe site-ul primăriei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite