Cadou pentru firmele care se ocupă de câinii vagabonzi și de țânțari: contract până în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ședința de Consiliu Local de la sfârșitul acestei luni, Primăria Timișoara le propune aleșilor să prelungească înțelegerile cu firmele care se ocupă de ecarisaj și dezinsecție. Motivația nu este cunoscută încă. 

Contractul dintre primărie și firma care ocupă de ecarisaj, SC DANYFLOR SRL, a fost încheiat în luna iulie 2006, urmând să expire în luna august a anului viitor. Contractul are însă o clauză care prevede că înțelegerea dintre părți poate fi prelungită cu jumătate din perioada contractuală. Singura condiție este ca acest lucru să se întâmple cu un an înainte de expirarea contractului. Aceeași situație este și în cazul firmei SC DERATON SRL, care se ocupă de deratizare și de dezinsecție. 

În aceste condiții, reprezentanții primăriei cer consilierilor locali prelungirea contractelor cu firmele care se ocupă de câinii fără stăpân și de combaterea rozătoarelor și a insectelor până în 2014. În referatul proiectului de hotărâre nu este prezentată nicio motivație pentru care prelungirea contractelor se impune. Singura motivație este că firmele au cerut prelungirea conform clauzei din contract, care spune că înțelegera poate fi prelungită, nu că trebuie prelungită. 

Urmează prelungirea contractului cu Retimul?

Prezent săptămâna trecută la inaugurarea noii stații de sortare a gunoiului, una din cele mai performante din țară, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a făcut lobby puternic pentru prelungirea contractului dintre primărie şi Retim. „Dat fiind aceste investiţii şi că Retimul demonstrează îmbunătăţirea serviciilor, le-am propus consilierilor să analizeze posibilitatea prelungirii contractului cu Retim pentru că cu cât avem o stabilitate pe termen mai lung şi recuperarea investiţiei este mai sigură”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite