S-au încheiat lucrările la drumul județean Buziaș-Lugoj, care a costat 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe drumul reabilitat se circulă deja civilizat
Pe drumul reabilitat se circulă deja civilizat

Drumul județean 592 dintre localitățile Buziaș și Lugoj arată acum ca o șosea occidentală: s-au amenajat intersecții noi, podețe, treceri la nivel de cale ferată, stații de autobuz, o parcare și s-au reabilitat podurile.

Consiliul Judeţean Timiş, în calitate de  beneficiar al contractului de  finanţare nerambursabilă, din fonduri europene Regio - Programul  Operaţional Regional 2007-2013, a finalizat lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 592 Buziaș-Lugoj. Lucrările pe porțiunea de 29,2 kilometri au început în mai 2010. Valoarea totală a proiectului a fost de 61.530.636,15 lei, din care 47.503.160 lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.

Au  fost realizate o serie de lucrări care au făcut din acest drum unul de nivel european. S-a asfaltat drumul pe 29.2 km, s-au amenajat intersecții cu drumurile județene, comunale și laterale, s-au executat podețe și accesul la proprietăți, s-au reabilitat podurile existente de-a lungul drumului și a pasajului peste calea ferată. De asemenea, s-au amenajat trecerii la nivel peste calea ferată, stații pentru autobuz în localitățile de pe traseul drumului și a unei parcări noi, lucrări de semnalizare rutieră și marcaje, realizarea unui sistem de colectare ape pluviale și lucrări pentru refacerea mediului natural.

 “Reabilitarea drumului județean DJ 592 Buziaș – Lugoj are ca efecte imediate fluidizarea traficului rutier, mobilitatea crescută și reducerea timpului de deplasare, cu efecte benefice atât pentru populație cât și pentru dezvoltarea   economică și a turismului  balnear din zonă  și  reducerea noxelor, cu impact pozitiv asupra protecției mediului”, a declarat Mugurel Borlea, manager de proiect.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite