Timişoara: Războiul dintre CFR Cluj şi "Poli" a început

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Războiul dintre CFR Cluj şi "Poli" a început
Timişoara: Războiul dintre CFR Cluj şi "Poli" a început

Cu o săptămână înainte de partida programată în "Gruia", conducătorii celor două cluburi îşi arată colţii.

Citeşte şi:

Suporterii bănăţeni şi-au făcut formaţie şi cântă pentru "Poli"


Cererea timişorenilor de a avea arbitri străini la partida de duminică de la Cluj a fost refuzată categoric de ardeleni, care au răspuns oficial la cererea formulată de Gheorghe Chivorchian. "Domnule director executiv, clubul nostru vă aduce la cunoştinţă faptul că, fiind consecvenţi principiului că aducerea de arbitri străini în Liga I nu e benefică, în acest sens făcând un demers şi către Comitetul Executiv al FRF, susţinut de încă 12 cluburi. În consecinţă, nu suntem de acord cu aducerea brigăzilor de arbitri străini la partida ce se va disputa între CFR şi Timişoara şi nici o altă partidă de fotbal pe care clubul nostru o va disputa", se spune în comunicatul semnat de Iuliu Mureşan.

Răspunsul lui Marian Iancu, tot printr-un comunicat, nu a întârziat. "Motivul invocat de CFR Cluj vine să susţină şi să întărească un interes parşiv, comentat şi analizat de toţi specialiştii în fotbal şi nu doar de ei. Se naşte întrebarea: în beneficiul cui sunt consecvenţi domnii de la CFR Cluj? Al arbitrilor plătiţi din baremul obligatoriu pentru prestaţiile lor proaste sau interesate, ca apoi, în baza principiului invocat, pentru care au militat şi au votat în Comitetul Executiv aceştia să fie mai "maleabili" când fluieră un meci al clujenilor? Sau pentru ca CCA să se vadă obligată a fi solidară cu interesele lor ca răsplată pentru ataşamentul faţă de cauza arbitrajului românesc? Ambele variante şi, din nefericire, nu numai, pot fi răspunsuri corecte", a "înţepat" Marian Iancu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite