Timisoara: Cum s-au cumpărat 24 de identităţi false de la Buletine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: Cum s-au cumpărat 24 de identităţi false de la Buletine
Timisoara: Cum s-au cumpărat 24 de identităţi false de la Buletine

O funcţionară a creat 24 de cărţi de identitate pe numele unor persoane inexistente, cu care au fost luate credite de 250.000 de euro.

Viorica Grigore, de 47 de ani, angajată la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei al Primăriei Timişoara, vindea buletine false cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 1.700 de euro.

Funcţionarul statului a confecţionat 24 de cărţi de identitate perfect valabile în perioada 2005-2009,  folosind aparatura cu care se fac actele de identitate pentru toţi timişorenii. „Funcţionarul susţine că prima carte de identitate a falsificat-o la rugămintea unei prietene, Olivera Cirici, care apoi a şantajat-o emoţional şi psihic ca să emită şi celelalte 23 de documente”, a spus procurorul Mihaela Popa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 

Au inventat 24 de oameni

Cele două femei sunt arestate şi joi au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Ele inventau nume fictive, apoi funcţionara de la Buletine căuta în baza naţională de date coduri numerice personale (CNP) care să nu fie atribuite unor persoane reale. „Fiecare carte de identitate primea un CNP nefolosit. Cele şase persoane, ale căror poze apăreau pe cele 24 de acte falsificate, mergeau să îşi facă documente doar pe tura femeii, care rămânea peste program”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Se folosea de parolele colegilor

Ca să îşi acopere urmele, funcţionara de la Buletine intra în computerele colegilor, de unde efectua operaţiunile ilegale. Viorica Grigore ghicea parolele de intrare în sistem ale celorlaţi funcţionari, pentru că cele mai multe cuvinte cheie erau numele copiilor, soţilor sau iubitelor acestora.

Partenera funcţionarei, Olivera Cirici, de 36 de ani, coordona activitatea celorlalte patru persoane din reţea, din care făceau parte părinţii ei, un verişor şi o prietenă.

Credite de un sfert de milion de euro

Toţi foloseau buletinele pentru a lua credite cu acte false din toate băncile din Timişoara. În total, au scos peste 250.000 de euro din bănci. Complici au fost şi mai mulţi ofiţeri de credite, care au primit între 1.000 şi 2.000 de euro, ca să nu observe falsurile, precum şi un funcţionar al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Verişorul bolnav de leucemie, scuza perfectă

Falsificatorii susţin că au luat credite cu acte false ca să îşi salveze un verişor bolnav de leucemie, care a murit de un an de zile. „Nu au facturi care să ateste că vreunul i-a cumpărat medicamente celui bolnav. În schimb, au vizitat toată lumea cu banii câştigaţi. Pe paşapoartele lor am găsit ştampile din foarte multe ţări”, a mai spus procurorul Mihaela Popa.

Au vizitat toată lumea cu banii câştigaţi. Pe paşapoartele lor am găsit ştampile din foarte multe ţări
Mihaela Popa, procuror

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite