UPDATE Primarul Timişoarei recunoaşte că bombele de sub asfalt pot exploda oricând

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu lângă grădiniţă
Incendiu lângă grădiniţă

O grădiniţă din Timişoara a fost evacuată după un incendiu la o conductă de gaz spartă din greşeală de muncitorii Aquatim. Situaţia este gravă în Timişoara, pentru că astfel de accidente grave, care s-au repetat şi au dus la pierderi de vieţi omeneşti, pot apărea din nou.

UPDATE, ORA 12.30: Edilul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că problemele cauzate de haosul din subteran sunt reale. Potrivit primarului lucrările noi sunt introduse în baza de date, dar pericolul îl reprezintă conductele introduse în pâmânt în perioada comunistă. „La nivelul oraşului există foarte multe lucrări din anii ’50 când nu existau planuri cadastrale şi situaţii”, a spus Ciuhandu. Primarul a mai spus că nici măcar primăria nu reuşeşte să dea de urma ţevilor ascunse sub pământ. „Colaborăm foarte greu cu proprietarii reţelelor subterane, în special EON şi Enel. Pentru parcarea din Piaţa 700 a fost nevoie de aproape un an ca să mutăm o conductă de gaz”, a spus primarul.

Muncitorii care au tăiat ţeava au spart asfaltul ilegal


Ciuhandu s-a spălat pe mâini de incendiul de ieri de lângă grădiniţă. Primarul a spus că muncitorii care au tăiat ţeava din greşeală vor răspunde de fapta lor, indiferent că ţeava era pusă regulamentar sau nu. „Nu a existat ordin de spargere acolo”, a spus edilul.


Aproape orice lucrare care presupune spargerea asfaltului poate provoca un dezastru în capitala Banatului. Cauza este haosul din reţeaua subterană de gaz. Poziţiile ţevilor nu sunt cele din planuri şi din acest motiv s-au produs deja trei accidente cu doi morţi. Ieri, numai o minune a făcut ca un accident similar să rămână cu pagube minime. 

Citeşte cum a fost îngropată ancheta exploziei de pe strada Reşiţa în care au murit doi oameni

Conductă tăiată cu freza de asfalt

Incendiul de lângă Grădiniţa cu program prelungit 33 a izbucnit în jurul orei 9.00, când angajaţii Aquatim au spart asfaltul pe strada Olimpiadei şi au tăiat cu freza o conductă de gaz. Din cauza discului încins, gazul a luat foc formându-se o flacără de trei metri. „Adâncimea ţevii trebuia să fie de 80 de centimetri. Conducta era la trei centimetri”, a spus directorul tehnic al Aquatim, Nicolae Ghelsingher. Reprezentanţii EON nu îşi asumă nicio vină. „Amplasarea branşamentului a fost realizată în conformitate cu normele tehnice în vigoare”, a spus responsabilul de imagine al EON Gaz, Florentina Maghiar.

Citeşte despre explozia unui bloc provocată de neatenţia unui bărbat băut

Dezastru tras la indigo

Un bărbat de 37 de ani şi un jandarm de 28 de ani au murit în decembrie 2008,  pe strada Iuliu Maniu din Timişoara, după explozia unei case sub care s-au acumulat gaze. Muncitorii care făceau lucrări la canalizare au agăţat cu cupa excavatorului o ţeavă de gaz. Procurorii nu au găsit niciun vinovat. În mai 2008, o altă casă a explodat în Timişoara, când muncitorii care reparau strada Alexandru Vlahuţă au agăţat fisurat o altă ţeavă de gaz. Ca să scape de moarte, proprietarul casei şi-a luat soţia şi nepoata şi a fugit în grădină, uitându-se cum flăcările îi înghit imobilul. „Am sunat la Gaze. Mi-au spus că aveau un singur echipaj de urgenţă, plecat la altă intervenţie. Până au ajuns ei, după 50 de minute, casa mea era în aer”, a spus Slobodan Staici, proprietarul casei.

Schiţe haotice sub pământ

Regiile, primăria şi firmele care au reţele subterane nu reuşesc să întocmească un plan exact al conductelor de sub pământ. Viceprimarul Sorin Grindeanu încearcă să le găsească explicaţii. „Proiectele lucrărilor noi sunt introduse în Banca de Date Urbane. Problema este cu reţele moştenite dinainte de Revoluţie. Nu există o situaţie exactă a reţelelor subterane vechi”, a spus Grindeanu. Nici măcar pompierii nu pot acţiona preventiv în aceste cazuri. Reprezentanţii ISU amendează numai dacă se produce vreun incident cauzat de lucrul cu flacără deschisă.

Citeşte şi:
Sibiu: Flăcări de 20 de metri explozia unei conducte de gaz

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite