Bătrână de lângă Timişoara înecată în fântână după ce a alunecat pe gheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii au stabilit că femeia a murit înecată în fântână
Anchetatorii au stabilit că femeia a murit înecată în fântână

O femeie de 82 de ani din Bazoşul Vechi a fost găsită astăzi de concubinul şi vecinii ei moartă în fântâna din curtea casei. Femeia nu mai avea suflare şi era îngheţată în apa adâncă.

Femeia a fost descoperită de concubinul şi vecinii ei în fântână doar după-amiază. Bărbatul cu care femeia trăia îşi aduce aminte că ultimele vorbe ale bătrânei au fost că merge până în curte să aducă apă. Au trecut minute bune, iar femeia nu a apărut. A căutat-o în casă, în curte şi în vecini, dar nu a gasit-o, astfel că a cerut ajutorul apropiaţilor.

Cu toţii au îngheţat de spaimă când au descoperit-o pe femeie în fântână. Medicii au încercat să îi salveze viaţa bătrânei, dar era prea târziu.

Concubinul şi vecinii le-au spus anchetatorilor că femeia nu ţinea averi în casă şi nici nu avea duşmani în localitate, astfel că singura ipoteză verificată este cea a unui accident. „Poliţiştii continuă cercetările pentru a putea stabili cu cu exeactitate împrejurările exacte în care persoana şi-a pierdut viaţa", a spus Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite