Bătaie între două familii de ţigani dintr-o comună din Timiş. Trei persoane sunt rănite, printre care şi o femeie însărcinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal în care au fost implicaţi rromi din localitatea timişeană Uliuc a pus pe jar locuitorii din comună, luni după amiază. Din primele informaţii, trei persoane au fost rănite în timpul altercaţiei, însă nimeni nu a ajuns la spital.

Scandalul a pornit de la copiii celor două familii de rromi, care se pare că s-au certat săptămâna trecută. Astăzi, unul dintre minori a trecut prin faţa casei celui cu care a avut ceva de împărţit zilele trecute. Acesta le-a povestit poliţiştilor că din casă a ieşit o femeie, care l-a lovit. Băiatul a plecat acasă, unde s-a plâns părinţilor de cele întâmplate. De aici şi până la un scandal în toată regula nu a fost decât un pas. Cele două familii s-au întâlnit şi cearta s-a transformat în înjurături, îmbrânceli şi chiar lovituri.

"Trei persoane sunt rănite uşor. Printre acestea este şi femeia care l-a lovit pe băiat. Aceasta este însărcinată în şase luni şi spune că a fost lovită în cap. Urmează să stabilim cum a izbucnit conflictul, după ce persoanele implicate vor fi duse la audieri. În acest moment, lucrurile s-au liniştit", a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite