Timişoara: Bărbierul din Sevilla, în Rozelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Bărbierul din Sevilla, în Rozelor
Timişoara: Bărbierul din Sevilla, în Rozelor

Staff-ul Operei Naţionale din Timişoara s-a întors din vacanţă cu forţe încărcate pentru a juca tot weekend-ul pe scena din Parcul Rozelor.

Chiar dacă uşile Operei au stat închise pe perioada verii, câţiva solişti nu au ezitat să facă o vizită în Austria, pentru a le prezenta şi nemţilor opereta „Văduva veselă”.

„A fost o mare bucurie să ne reîntâlnim, iar chiar dacă vom avea doar cinci timişoreni care vor urmări spectacolele, noi vom juca. Doar dacă vremea nu va fi favorabilă va trebui să renunţăm”, a precizat Attila Peuker, asistent PR al Operei Naţionale Timişoara.

Operele „Nabucco”, „Bărbierul din Sevilla” sau „Hansel şi Gretel” vor învia scena din Parcul Rozelor, părăsită de evenimentele culturale în ultima vreme. Porţile parcului vor fi larg deschise pentru orice timişorean, iar de pe băncile din faţa Teatrului de Vară va răsuna din abundenţă limba italiană.

Programul de vineri şi sâmbătă, de la ora 20.30, va fi ocupat de operele „Nabucco” şi „Bărbierul din Sevilla”. Ziua de duminică este dedicată copiilor, „Hansel şi Gretel” întâmpinându-i pe aceştia de la ora 12.00.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite