Bărbatul care exploata sexual minori din Timişoara a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au descins într-o garsonieră în care se făceau filme porno cu minori 4
Poliţiştii au descins într-o garsonieră în care se făceau filme porno cu minori 4

Cristian Palici Ionuţ, bărbatul arestat preventiv la începutul acestui an pentru pornografie infantilă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT. Bărbatul care exploata sexual minorii va fi judecat la Tribunalul Timiş.

Palici riscă ani grei de închisoare pentru acuzaţiile care i se aduc. Bărbatul este acuzat că în perioada 2004-2010 a racolat 8 minori cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani pe care i-a convins în schimbul unor sume de bani i-a convins să realizeze materiale pornografice cu conţinut explicit. Toate actele sexuale cu minori aveau loc în mai multe imobile din Timişoara. VEZI GALERIE FOTO

Filmuleţele şi fotografiile cu minorii în ipostaze pornografice erau vândute în Anglia, Franţa şi Germania. În schimbul materialelor pornografice cu minori, bărbatul a obţinut 70.000 de euro, 4.300 de euro şi 1.443 de lire sterline.

Producător de filme porno cu copii, reţinut de trupele speciale într-o vilă din Timişoara

Racola copiii săraci din centrul oraşului

Potrivit anchetatorilor, Palici îşi agăţa victimele din centrul Timişoarei, din locuri patrulate de poliţie, jandarmerie şi forţele de poliţie comunitară. Surse din rândul anchetatorilor susţin că zonele preferate pentru racolarea de minori folosiţi apoi ca actori în filme porno pentru străini erau parcul de lângă Poşta Mare, Parcul Botanic, Parcul Central şi Parcul Rozelor. 

„Sunt copii din familii dezorganizate, care nu aveau bani şi erau naivi, uşor de păcălit şi cădeau pradă şi pentru 100 de lei", a spus unul dintre anchetatori. Bărbatul stătea pe o bancă în parc, îşi fila victimele, apoi le propunea celor mici să câştige nişte bani rapid ca actori în filme pentru străini bogaţi. Le promitea câte 100 de lei pentru fiecare zi de filmare, iar copiii mergeau de bunăvoie în garsoniera porno, aflată la marginea Timişoarei, în Calea Ghirodei, într-un complex rezidenţial transformat în locaţie unde se puneau în pracitcă fanteziile porno cu copii ale străinilor dispuşi să plătească bani grei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite