Timişoara: Baptiştii din Banat sărbătoresc 400 de ani de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Baptiştii din Banat sărbătoresc 400 de ani de existenţă
Timişoara: Baptiştii din Banat sărbătoresc 400 de ani de existenţă

Credincioşii baptişti din Timişoara sărbătoresc duminică 400 de ani de când mişcarea a luat fiinţă în Europa. Evenimentul are loc duminică la Sala Olimpia.

Una din cele mai mari comunităţi de neoporotestanţi din Banat sărbătoreşte duminică la Sala Olimpia, patru secole de când mişcarea a luat fiinţă în Olanda, la Amsterdam. „Încă de la început baptiştii au susţinut libertatea religioasă şi învăţăturile Domnului Isus Hristos din Noul Testament”, a spus vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România, pastorul Ionel Tuţac.

În România credinţa baptistă a pătruns în 1856, când un tâmplar neamţ pe nume Karl Johan Scharschmidt s-a stabilit în Bucureşti. „După şapte ani, în 1863, August Liebig, pastor baptist german, exilat din nordul Mării Negre, a fondat în centrul Bucureştiului prima biserică baptistă germană din România”, a mai spus Tuţac.

În Timişoara, primii baptişti au ajuns în 1878, iar în 1887 a fost construită prima biserică baptistă din oraş. În întreaga lume sunt aproximativ 105 milioane de creştini baptişti, în România sunt peste 100.000, iar în Timiş sunt peste 10.000 de membrii ai cultului baptist.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite