Timişoara: Prima salină artificială din capitala Banatului (FOTOREPORTAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Prima salină artificială din capitala Banatului (FOTOREPORTAJ)
Timişoara: Prima salină artificială din capitala Banatului (FOTOREPORTAJ)

Camere desprinse din poveşti, învăluite în sare adusă de la Ocna Dej, recreează în inima Timişoarei, atmosfera unei cabane nordice, în care bănăţenii se pot relaxa, dar şi trata de boli precum astmul, bronşita sau alergiile.

CITEŞTE ŞI:


Prima salină artificială din Timişoara aduce, în premieră naţională, o tehnică inventată în Rusia şi extrem de populară în Finlanda.Un generator de aerosol salin transformă sarea de puritate mare, în particule mici, care ajung în tractul respirator inferior, şi nu doar în cel superior, aşa cum se întâmplă în salinele deja existente în România.

image



 „În fiecare şedinţă, 100 de grame de sare de puritate mare se transformă în particule mici”, a spus Alexandra Pelivan, cea care a avut ideea construirii primei saline artificiale din Timişoara. O şedinţă ţine 45 de minute, timp în care nouă adulţi şi şase copii se pot bucura de efectele benefice ale salinei artificiale.„Adulţii pot juca şah sau citi presa, timp în care copiii se pot juca într-o cameră special dedicată lor”, a explicat Alexandra.

image
image



Pentru construcţia primei saline artificiale din Timişoara a fost nevoie de şase tone de sare, care acoperă podeaua şi pereţii celor două camere în care bănăţenii se pot trata, la câteva minute distanţă de casă sau de locul de muncă. În „casa de sare” există şi un şemineu, care adăposteşte câteva pietre din sare aduse chiar din Himalaya. Mobila de lemn şi muzica în surdină îi ajută pe timişoreni să scape de stres sau oboseală şi să fie mai rezistenţi în faţa bolilor care îi pândesc în preajma anotimpului rece.

image



Salina artificială este indicată tuturor timişorenilor, pentru întărirea sistemului imunitar sau prevenţia răcelilor de sezon, dar şi în cazul bolilor pulmonare cronice (bronşitele, astmul sau mucovisciloza) sau al afecţiunilor ORL(rinite, sinuzite, otite, alergii).

image



O şedinţă de 45 de minute la salina artificială din zona Cetăţii costă 20 de lei, iar pensionarii şi copiii vor avea parte de oferte speciale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite