Bănăţenii au obţinut o victorie importantă în războiul pentru palmaresul Politehnicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu toţi timişorenii vor fi de acord cu viceprimarul
Nu toţi timişorenii vor fi de acord cu viceprimarul

Tribunalul Municipal Bucureşti, unde timişorenii se războiesc legal cu Claudio Zambon, a dat o decizie care ar putea însemna recuperarea numelui şi culorilor Politehnicii Timişoara.

Deciza Tribunalului Bucureşti spune că "respinge excepţia autorităţii de lucru judecată ca neîntemeiată. Respinge excepţiile invocate de pârâtă ca neîntemeiate. Admite acţiunea şi intervenţia accesorie. Constată nulitatea absolută parţială a Actului Constitutiv al pârâtei". Această decizie nu înseamnă că societatea lui Claudio Zambon va înceta să existe, ci doar că a fost anulată exact prevederea din statutul asociaţiei care are legătură cu preluarea palmaresului echipei de fotbal. Italianul poate face apel şi recurs, ceea ce înseamnă că procesul este departe de a se fi încheiat.

Părţile implicate în acest proces sunt SC VGB Invest SA (firmă la care este acţionar Marian Iancu) ca reclamant, SC Fotbal Club Politehnica Timişoara SA (firma lui Claudio Zambon) ca pârât şi Asociaţia Fotbal Club Politehnica Timişoara (organizaţia care deţine de fapt palmaresul, în opinia timişorenilor) ca intervenient.

Marian Iancu  este convins că legea va demonstra că timişorenii au dreptate, anunţând printr-un comunicat oficial că nu va renunţa la această luptă. "Acţionarii FC Timişoara SA îi vor urmări constant, folosindu-se de toate căile legale, pe toţi cei vinovaţi de furtul istoriei şi al palmaresului clubului de fotbal Politehnica Timişoara. Să fiţi siguri că vom face asta zi de zi, lună de lună, până îi vom aduce în faţa instanţelor judecătoreşti şi-i vom dovedi ca infractori. Se fac paşi importanţi în acest sens, dar am hotărât să acţionăm în linişte, ferm şi inteligent până la capăt, acolo unde există o singură dreptate şi aceasta a fost, este şi va fi la Timişoara. Cei ce încă se mai îndoiesc de perseverenţa noastră vor fi în final surprinşi să constate dimensiunea şi duritatea demersului nostru juridic. Vor lua act de orizontala penală, civilă şi sportivă a activităţilor curente, toate având ca scop unic demascarea vinovaţilor şi recuperarea celor ce vă aparţin de drept. Doar timpul este cel care azi ne mai chinuie. Vreau răbdare din partea dvs. şi vă promit că vom fi mai mult decât am fost vreodată. Este meciul meu, în care recunosc că rezultatul este unul prestabilit, venind din istorie, tocmai din 1921. Vom câştiga", spune comunicatul finanţatorului echipei bănăţene.

Istoricul cazului poate fi urmărit pe site-ul Tribunalului Bucureşti.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite