Timişoara: Bărci de lux made în Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de decolmatare a canalului Bega revitalizează circulaţia bărcilor în Timişoara.

Au început să apară pe râul Bega proprietari de ambarcaţiuni de agrement. Patru dintre aceste bărci au fost fabricate la cea mai mare fabrică de ambarcaţiuni cu motor din România. Aceasta fucţionează în localitatea Biled şi aparţine italianului Claudio Sperduti. Fabrica a fost deschisă anul trecut, iar cele mai multe dintre bărci merg la export. Până la adâncirea crizei economice, au început să curgă comenzile şi din România. Patronul fabricii speră ca decolmatarea canalului Bega să îi aducă cereri şi de la timişoreni.

La Biled se fabrică de la iahturi, la bărci de pescuit şi până la ambarcaţiuni dintre cele mai luxoase, cu tot felul de dotări, la cererea clientului. „Am adus zece tiruri de matriţe din Italia. Bărcile sunt între trei metri, bărci de pescuit, la cele de şase metri. Acum lucrăm şi la una de 10 metri”, a spus Sperduti. O barcă poate costa până la 10.000 euro.

Inovaţie în domeniu

Claudio Sperduti are şi un mare secret în fabrica sa. „Construim o ambarcaţiune care va participa la cea mai mare expoziţie de bărci de la Genova. Totul e un secret, pentru că va fi ceva revoluţionar, nemaivăzut, atât ca tehnologie de construcţie, cât şi design”, a mai spus Sperduti. Acesta a fost cel mai mare exportator din Europa al mărcii Bisso Two. Italianul intenţionează să construiască un port în Timişoara, împreună cu cei de la Apele Române.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite