Timişoara: Balint pleacă, Velcea preia controlul (SONDAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, Valentin Velcea preia astăzi echipa mare la "Poli", în timp ce Gabi Balint a convocat o conferinţă de adio.

Marian Iancu a considerat că echipa are nevoie de un şoc, iar primul care plăteşte când lucurile nu merg bine este întotdeauna antrenorul. „I-am spus lui Gabi Balint că nu e suficient să fi un băiat manierat, educat, pentru că acesta este Gabi Balint. La fotbal dacă nu ştii, e foarte bine să struneşti jucătorul, mai devreme sau mai târziu acest comportament de gentleman se întoarce împotriva ta”, a spus ieri Gheorghe Chivorchian, reproşându-i fostului antrenor faptul că a fost prea apropiat de jucători.
Astăzi de dimineaţă, Valentin Velcea, până acum antrenorul echipei satelit, a condus primul antrenament la echipa mare. „Deja Vali Velcea, ca şi maturitate, a avut destul de mult de învăţat atâta timp cât s-a aflat pe lângă Dusan Uhrin, pe lângă toate este cât de curând absolvent de licenţă PRO, deci la şcoala de antrenori a avut lectori foarte buni”, a declarat Chivorchian.

Jucătorii regretă

Fotbaliştii timişoreni, prin vocea lui Artiom Karamyan, îşi asumă o parte din vină pentru plecarea antrenorului. „Nu ne-am aşteptat, părerea mea este că nu s-a pierdut tot, dacă vin şi cele şase puncte. Dar acum ce putem face? Pentru noi ce a făcut a fost bine, eu zic că nu e numai vina lui că am pierdut şi că a fost demis”, a spus jucătorul armean.
Mijlocaşul stânga este în continuare optimist în privinţşa titlului de campioană, la care „Poli” poate ajunge dacă îi revin punctele şi câştigă în ultima etapă. „Încă nu am pierdut nimic, mai avem o etapă cu Braşov. Doamne ajută să vină şase puncte şi să iasă cum vrem. Ne dorim să nu terminăm cu ruşine campionatul şi să câştigăm Cupa României, asta este important”, a mai spus Artiom Karamyan, care a jucat în 28 de meciuri dintre cele 33 disputate în campionat până acum.

Chivorchian crede în Velcea

Preşedintele Consiliului Director de la „Poli” este de părere că Velcea a făcut treabă bună la echipa satelit şi este un antrenor mult mai matur decât acum doi ani, când a pierdut finala Cupei. „Rezultatele lui Vali Velcea de la liga a treia sunt foarte foarte bune. Aş vrea să vorbim despre această afirmaţie peste doi sau maxim trei ani. Dintr-un dezastru care era liga a treia, peste doi sau trei ani vom avea jucători în prima echipă. El are ca obiectiv în cele două jocuri rămase să câştige la Braşov şi în Cupa României”, a spus Gheorghe Chivorchian.

Prima decizie a noului antrenor a fost o zi liberă pentru jucători, astăzi, "Poli" urmând să reia pregătirile mâine, de la ora 18.


Rămâneţi pe timisoara.adevarul.ro pentru a afla ce-a spus Gabi Balint la ultima conferinţă de presă la Timişoara!

Credeţi că Vali Velcea poate câştiga finala Cupei cu CFR Cluj, după ce acum doi ani a pierdut în ultimul act în faţa Rapidului? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat şi în secţiunea de comentarii!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite