Timişoara: Bacalaureatul din Banat la prima zi de examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 15.000 de absolvenţii de liceu din vestul ţării au trecut prin emoţiile primei probe a examenului de bacalaureat.

Elevii examinaţi până acum în cele 45 de centre de examinare din Banat au trecut cu bine de prima probă orală. Timişul a avut peste 7.000 de absolvenţi înscrişi la examenul de bacalaureat din anul acesta. ,,Totul a decurs normal, fără incidente, cel puţin până acum”, a declarat Marin Popescu, vicepreşedintele comisiei de evaluare Timiş. La fel şi în judeţul Caraş – Severin, unde nu a existat niciun candidat respins. ,,Cei care au luat note mai mici sunt cei care provin din grupuri şcolare, însă acestea au fost mai puţine decât notele mari”, a spus Nicolae Grindeanu, preşedintele comisiei evaluare Caraş- Severin.

Incidente minore

Doar în Hunedoara au existat probleme cu profesorii supraveghetori. Este vorba de două cazuri de boală şi unul de incompatibilitate, însă cadrele didactice respective au fost înlocuite. ,,Un profesor a fost repartizat la o şcoală unde are un nepot care susţine bacalaureatul. Am renunţat ca profesorul respectiv să mai facă parte din comisia de examen, fiind înlocuit”, a spus Sorin Radu, inspector şcolar general ISJ Hunedoara. Astăzi, proba orală la română va continua. În paralel se va desfăşura examinarea la limba maternă.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite