BCM Timişoara a încheiat sezonul pe locul 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschetbaliştii timişoreni au pierdut finala mică din play-off-ul Diviziei A, cu Gaz Metan Mediaş, iar antrenorul Dragan Petricevici şi-a criticat elevii pentru delăsarea din ultima partidă.

"Leii din Banat" au pierdut şi al doilea meci al confruntării cu medieşenii, 73-80, însă victoria oaspeţilor a fost mult mai clară decât o arăta tabela la finalul partidei. "Primele două sferturi au fost o ruşine, cum ne-am prezentat pe teren şi cum am jucat. De multe ori am meritat laudele, dar de data aceasta ar fi trebuit să venim în genunchi în faţa acestor oameni. Această echipă nu trebuie să stea în genunchi în faţa nimănui, dar e vorba de atitudine, de spirit", a spus antrenorul Dragan Petricevici.

Tehnicianul sârb nu şi-a menajat jucătorii şi a explicat revenirea acestora după pauză, când s-au apropiat până la şapte puncte, după ce adversarul avusese 19 avans la jumătatea meciului. "A fost o totală delăsare, unii cu gândul la plecare, alţii cu gândul la reprezentanţii altor cluburi aflaţi prin tribună. Nu toţi, pentru că au fost şi jucători care s-au gândit, cu toate că sunt pe picior de plecare, că e ultimul meci acasă şi trebuie să dea totul. Au fost şi jucători care nu au dorit să se accidenteze. Am avut o discuţie mai dură la vestiar, la pauză şi atunci au înţeles nişte lucruri. Însă eu personal sunt ruşinat de acest meci. Asta cu nimic nu umbreşte un sezon excepţional, însă nu l-am încheiat aşa cum am dorit eu", a declarat Petricevici.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite