Autorităţile sunt înfierbântate şi declanşează un război cu vânzătorii de brazi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazii vor fi controlaţi de autorităţi
Brazii vor fi controlaţi de autorităţi

Poliţia, Garda Financiară, Jandarmeria şi Direcţia Silvică s-au apucat de controale în pieţe şi de confiscat brazi. Autorităţile locale spun că vor să îi salveze pe timişoreni de la cumpărarea unor brazi care nu au fost tăiaţi în mod legal.

De luni, în fiecare dimineaţă, autorităţile au ieşit în marile pieţe ale oraşului, dar şi în cartierele mărginaşe pentru a verifica la sânge modul în care sunt comercializaţi brazii aduşi din străinătate, dar şi cei autohtoni. Fără să fie interesate de preţuri, instituţiile statului au găsit deja şi primii negustori cu probleme, i-au amendat şi i-au lăsat fără marfă.

Copacii care nu sunt marcaţi cu sigiliu crotaliu şi pentru ei comerciantii nu au documentele de provenienţă vor fi confiscaţi şi de acum încolo", a spus Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

La ora actuală, doar 50 de brazi româneşti au ajuns în posesia statului pentru că foştii proprietari nu aveau acte prin care să dovedească faptul că au intrat în posesia lor în mod corect. Ce se întâmplă cu marfa confiscată? Ea va reajunge în pieţe după ce va fi cumpărată de alţi comercianţi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite