Atenţie! Nu se intră în cabina de vot cu telefonul mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele peste 600.000 de buletine de vot vor fi distribuite în aceste zile în cele 589 de secţii de votare din judeţul Timiş. În Timişoara vor exista 212 secţii de vot, aceleaşi în care cetăţenii au vot la alegerile locale

Liliana Oneţ subprefectul de Timiş, a declarat că instituţia pe care o reprezintă a organizat referendumul ca la carte. În Timişoara vor exista 212 secţii de vot, aceleaşi în care cetăţenii au vot la alegerile locale.

Persoanele care solicită urna mobilă trebuie să depună cererile până în data 28 iulie, între orele 18-20, la secţia de votare la care sunt arondaţi. Cererea o poate duce un membru al familiei.

Cei care nu sunt din Timişoara, dar se afla în oraş ziua votului, pot vota la oricare secţie, unde vor fi trecute pe listele suplimentare. Bolnavii vor avea posibilitatea să voteze cu ajutorul urnei mobile. Ei trebuie însă să facă cerere dinainte, pentru urna mobilă, altfel nu se va deplasa nimeni cu urna mobila la ei pentru a-i invita la vot”, a declarat Liliana Oneţ.

Urna mobilă va ajunge şi la Penitenciarul Timişoara, unde majoritatea deţinuţilor şi-au exprimat doriţa de a vota.

Pentru că la alegerile locale au fost cazuri în care s-au făcut fotografii şi filme cu telefonul mobil, preşedinţii secţiilor de vot sunt obligaţi să afişeze la vedere faptul că este interzis intrarea în cabină de vot cu telefonul mobil!

“În tot judeţul Timiş, în ziua referendumului vor lucra peste 1 200 de poliţişti, care vor veghea procesul de vot
”, a mai spus Oneţ.

Timişorenii care sunt plecaţi din localitate vor putea să voteze şi în afara oraşului de reşedinţă, la orice secţie de votare doresc.


Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite