Atenţie buzunare! Hoţii nu se tem de Dumnezeu nici în biserică!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infractorii profită de aglomeraţiile din biserică
Infractorii profită de aglomeraţiile din biserică

Politiştii din Timiş le recomandă celor care vor participa la slujbele religioase în perioada Sărbătorilor Pascale să aibe grijă la buzunare şi la genţi, pentru că în urma experienţelor trecute, hoţii nu au avut timp de rugăciuni

Slujbele religioase ţinute la biserică din această perioadă repezintă o posibilitate pentru credincioşi să devină oameni mai buni şi mai înţelegători cu cei din jur, dar din păcate ele reprezintă şi un prilej pentru hoţi să profite de neatenţia oamenilor şi să acţioneze. Anii trecuţi, poliţiştii au primit numeroase plângeri de la cetăţeni, care au căzut victime ale infractorilor. Aceştia, fără nicio teamă de Dumnezeu, profită de aglomeraţia creată în jurul bisericilor şi fură din buzunarele, genţile sau sacosele care nu sunt îndeajuns de bine supravegheate.

De cele mai multe ori cei veniţi la biserică deţin asupra lor sume de bani sau alte bunuri dar în imbulzeala creată în timpul slujbei uită de existenţa genţii cu bunuri.

Doamnele care merg la biserică sunt sfătuite să nu îşi lase genţile nesupravegheate sau pe umăr, în spate, ci să le păstreze în faţă şi să le protejeze cu mâna. În general, dacă o persoană îşi ţine geanta în jos, la picioare, hoţului îi este mai greu să o opereze şi poate fi văzut mai uşor.

De asemenea, domnilor care poartă portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor li se recomandă să-şi ţină portofelul într-un buzunar la piept, astfel încât să poată vedea ce se întâmplă în jurul lor”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt la IPJ Timiş.

Enoriaşii sunt afătuiţi să nu meargă la biserică cu obiecte de valoare care îi poate tenta pe infractori. De asemenea, în drum spre biserică, dar şi după slujbă, este bine să evite locurile mai puţin circulate sau ferite de lumină, care sunt preferate de infractori.
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite