Timişoara: Arbitrul depăşit acuzat de jucătorii bănăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Arbitrul depăşit acuzat de jucătorii bănăţeni
Timişoara: Arbitrul depăşit acuzat de jucătorii bănăţeni

Marian Bordean nu a reuşit să ţină în frâu meciul dintre "Poli" şi Universitatea, iritând mai mult jucătorii atunci când ar fi trebuit să îi calmeze.

Citeşte şi:

Jucătorii timişoreni şi olteni s-au încăierat pe stadionul "Dan Păltinişanu" (GALERIE FOTO)


Filmul meciului "Poli" Timişoara - Universitatea Craiova

Acuzat de olteni că nu a acordat fault la portar la faza golului egalizator al timişorenilor, "centralul" din Sibiu nu a acordat niciun avertisment după ce Arman Karamyan şi Mitchell s-au bătut ca în curtea şcolii, iar jucătorii ambleor echipe s-au îmbrâncit pe teren.

"Am pierdut două puncte, n-am avut noroc, am ratat ocazii mari. Arbitrul a fost foarte slab, în loc să dea cartonaş roşu când am fost lovit eu, l-a eliminat pe Mera imediat. Poli rămâne în continuare în lupta pentru titlu”, a spus Arman Karamyan, unul dintre actorii principali ai evenimentelor.

Finanţatorul Marian Iancu acuză şi el arbitrul, însă nu pentru că ar fi "fluierat" împotriva echipei sale. "Probabil că a fost fault la Mera, numai arbitrul ştie. Se putea orice, dar după cum a continuat meciul după faza golului egalizator, e un rezultat echitabil, deşi nu mă mulţumeşte. La faza eliminării, nu mi s-a părut a fi de roşu, trebuia doar un galben pentru Mera. A fost un arbitraj de slabă calitate, a greşit în ambele direcţii. Acesta este motivul pentru care sunt adeptul arbitrilor străini", a declarat preşedintele clubului bănăţean.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite