Aproape o sută de deţinuţi din Penitenciarul Timişoara încep şcoala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La debutul acestui an şcolar, la clasele I-IV s-au înscris 32 persoane private de libertate, la clasele V-IX - 29 de deţinuţi, iar la nivel liceal - 31. Cu ocazia începutului noului an şcolar, luni va avea loc festivitatea de deschidere a clubului Penitenciarului Timişoara.

Şcolarizarea reprezintă o activitate fundamentală pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. În penitenciar, şcolarizarea este integrată în sistemul naţional de învăţământ, astfel încât la punerea în libertate persoanele care au suferit o condamnare să-şi poată continua studiile fără dificultăţi.

Pentru a marca începutul anului şcolar 2011-2012, luni, 12 septembrie, începând cu orele 15.00, va avea loc festivitatea de deschidere în clubul penitenciarului, eveniment la care este invitat şi inspectorul şcolar general Timiş, profesor Marin Popescu, pe lângă colectivul de cadre didactice de la Eco-Şcoala Generală nr. 16 şi Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I din Timişoara. La debutul acestui an şcolar, la clasele I-IV s-au înscris 32 de persoane private de libertate, la clasele V-IX - 29 de persoane private de libertate, iar la nivel liceal 31.

Penitenciarul Timişoara are drept colaboratori pe linia şcolarizării persoanelor private de libertate: pentru ciclul primar şi gimnazial Eco-Şcoala Generală nr. 16, iar pentru ciclul liceal Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I din Timişoara.

Conform legislaţiei în vigoare, şcolarizarea persoanelor private de libertate este obligatorie, iar fiecare deţinut care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă, zile care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite