Animal Planet s-a mutat la mall: Pinguni, rechini, piranha, crocodili şi hipopotami îi aşteaptă pe bănăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hipopotamul este unul din starurile circului italian
Hipopotamul este unul din starurile circului italian

Circul italian Acquatico Belluci îşi încheie sezonul 2010 în oraşul Timişoara. După ce au străbătut zece oraşe din ţară, „Piraţii” s-au instalat în parcarea de la Iulius Mall, unde vor sta până pe 7 noiembrie.

Copiii vor avea ocazia să se întâlnească cu animale pe care le-au văzut până acum doar la televizor. Printre ele se află rechini, pinguini, foci, crocodili şi numeroase specii de șerpi, piranha, pelicani și hipopotami pigmei, dar şi acvila americanǎ, istricii africani sau iguanele.
Spectacol de teatru, dans şi circ.

Circul Aquatico Belluci a fost fondat în 2002. Este al treilea an în România şi al doilea an când venim la Timişoara. Cu această ocazie încheiem turneul din acest an. Spectacolul durează două ore, iar copiii vor avea multe de văzut”, a spus Mihai Ghinea, reprezentantul circului Acquatico Belluci.

Spectacolul italienilor se intitulează „Piraţii în cǎutarea fericirii fǎrǎ sfârşit” şi este o combinaţie între teatru, dans şi circ. Programul include „Dansul apei”, cu cea mai mare fântânǎ artezianǎ mobilǎ, care danseazǎ pe muzicǎ însoţitǎ de jocuri de lumini. Intrarea la spectacol costă 25 de lei pentru copii şi 30 de lei pentru adulţi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite