Timişoara: Anchetă în cazul muncitorului care a murit presat în asfalt de un tăvălug de cinci tone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Anchetă în cazul muncitorului care a murit presat în asfalt de un tăvălug de cinci tone
Timişoara: Anchetă în cazul muncitorului care a murit presat în asfalt de un tăvălug de cinci tone

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş şi cel de Poliţie verifică împrejurările în care un angajat al firmei Confort a fost călcat de un compactor care tasa asfaltul proaspăt la ieşirea din Timişoara spre Lugoj.

Muncitorii reparau, miercuri seara, şoseaua în apropiere de Ghioroda, iar şoferul vinovat conducea autovehiculul în marşarier.

Accidentul de circulaţie, considerat de autorităţi şi accident de muncă, s-a petrecut la ieşire din Timişoara spre Lugoj, unde muncitorii cârpeau şoseaua. Angajaţii firmei Confort reparau strada Victoria, din Ghiroda, care se uneşte cu drumul naţional. Victima, Ioan Barbu, de 55 de ani, a făcut imprudenţa să circule în spatele unui  utilaj cilindru compactor, care tasa asfaltul proaspăt turnat, însă a fost strivit sub autovehiculul de cinci tone.

Ultima cu care a vorbit a fost soţia

Martorii povestesc că bărbatul discuta la telefonul mobil chiar cu soţia sa în momentul în care a fost făcut una cu asfaltul, iar muncitorul care manevra utilajul Mircea Marian, de 40 de ani, din Timişoara, nu l-a observat. Colegii au încercat să-l avertizeze pe şofer, însă a fost prea târziu. Şoferul a mai trăit încă cinci minute, medicii de la Salvare susţin că a decedat din cauza fracturilor multiple.

Compactor fără semnale acustice

„Utilajul avea mai multe defecţiuni. A fost defect, însă a fost folosit aşa. Nu făcea zgomot când dădeai în marşarier”, a spus unul dintre muncitori, imediat după accident. Ancheta a fost preluată atât de poliţişti, cât şi de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, cercetările fiind coordonate de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
„Nu ştiu că autovehiculul era stricat, dar nu cred. Cred că a fost un accident oribil. Las anchetatorii să hotărască vinovaţii şi inspectorii de muncă”, a spus Lucian Caraiman, directorul Confort.

Poliţiştii timişeni susţin că urmează să se efectueze expertize tehnice ale autovehiculului implicat în accident, pentru a se confirma că acesta era defect. „Este un dosar de ucidere din culpă. Urmează să facem cercetări să vedem dacă au existat probleme tehnice”, a spus comisarul şef Liviu Cristian, de la Poliţia Rutieră Timiş. „Se face anchetă acum. Trebuie să vedem dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii şi îi audiem pe toţi muncitorii, ca să stabilim dacă s-au respectat regulile”, a spus Dragoş Forga, de la Inspectoriatul Teritorial de Muncă Timiş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite