Timisoara: An bun pentru vinul bănăţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: An bun pentru vinul bănăţean
Timisoara: An bun pentru vinul bănăţean

Vara fierbinte a copt bine strugurii pentru cel mai mare producător de vin local şi promite o producţie excelentă.

Criza financiară nu se resimte în cramele celor care fac afaceri cu vin pentru că recolta de anul acesta promite un profit consistent.

Anul acesta este unul foarte bun pentru afacerile cu vin. Producătorii de vinuri din regiune spun că temperaturile au fost ideale pentru o producţie record, atât din punct de vedere al cantităţii, cât şi al calităţii.

Căldură bună pentru struguri

Temperaturile ridicate au făcut ca viile să fie pline de struguri de cea mai bună calitate. Producătorii de vin de la Recaş sunt foarte mulţumiţi de producţia din acest an. „Datorită condiţiilor climaterice favorabile s-a produs o acumulare foarte bună de zaharuri şi recolta va fi de o foarte înaltă calitate”, a spus Gheorghe Iova, director general al Cramelor Recaş. Anul trecut a fost cel mai bun an pentru vin, din ultimii 25 de ani. Producătorii speră ca şi anul acesta producţia să fie una măcar aproape de nivelul de anul trecut. „Am fi foarte mulţumiţi dacă s-ar întâmpla asta. Şi anul acesta este un an foarte bun, dar producţia de anul trecut este un reper foarte înalt”, a continuat Gheorghe Iova.

Cules timpuriu în podgorie

Strugurii din viile de la Recaş sunt deja copţi şi de aceea producătorii îi vor culege mai devreme. „Anul acesta avem parte de o maturare timpurie a strugurilor şi vom începe recoltarea mai devreme”, a spus Gheorghe Iova. Perioada normală de recoltare era între 10 septembrie şi 15 octombrie. De data aceasta, recoltarea va începe în 20 august, cu aproape o lună mai devreme. Producţia din acest an va cântări 6.000 de tone de struguri din care vor fi făcuţi patru milioane şi jumătate de litri de vin. 40 la sută din producţia de anul acesta va fi vin roşu şi restul de 60 la sută, vin alb.

Recoltarea începe mult mai devreme anul acesta pentru că strugurii s-au copt mai repede

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite