Americanii de la Smithfield „mulşi” de două primării pentru 250.000 de lei. Vezi despre ce e vorba!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din clădirile Smithfield din zona Freidorf
Una din clădirile Smithfield din zona Freidorf

Primăria Timişoara şi Primăria Sânmihaiu Român, comună aflată la marginea oraşului, se bat pentru impozitele plătite de gigantul Smithfield. Reprezentantţii companiei au primit somaţii de plată pentru acelaşi impozit de la ambele primării. 

Citeşte şi:

Brandul românesc Comtim, reinventat de americani cu muncitori din India

Divizia de procesare a Smithfield deţine în zona Freidorf din Timişoara mai multe clădiri şi terenuri pentru care a achitat de-a lungul anilor impozite şi taxe la Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara, inspectorii de aici emiţând decizii de impunere pentru suprafeţele respective. După ce şi-au achitat toate dările către bugetul local al Primăriei Timişoara, americanii au primit somaţii de plată, pentru acelaşi impozit şi de la Primăria Sânmihai. Suma totală pe care o solicită primăra din Sânmihai este de 250.000 de lei, bani ce reprezintă impozit pe terenuri şi clădiri în perioada 2007-2009. 

Nemulţumiţi de situaţie, reprezentanţii Smithfield au chemat cele două primării în instanţă, solicitând ca judecătorii să stabilească unde trebuie plătite impozitele. „Nimeni nu poate fi obligat să plătească de două ori acelaşi impozit. Dacă instanţa constată că impozitul trebuie plătit la Primăria Sânmihaiu Român, să oblige Primăria Municipiului Timişoara să achite sumele aferente impozitului pe care l-am achitat”, au arătat reprezentanţii Smithfield în cererea de chemare în judecată.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite