Terasele sezoniere din Timişoara au fost luate la puricat de poliţişii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasele din Timişoara au fost luate la control
Terasele din Timişoara au fost luate la control

În cadrul verificărilor la terase au fost aplicate amenzi pentru lipsa acordului de funcționare, neafișarea prețurilor și a elementelor de identificare, lipsa calificării personalului sau nepăstrarea curățeniei.


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, de la începutul lunii iulie o serie de acțiuni care au vizat respectarea legislației în vigoare referitoare la funcționarea societăților comerciale care funcționează cu terase, altele decât cele din zona centrală Piața Victoriei-Piața Unirii.

În cadrul verificărilor au fost aplicate un număr de 23 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.600 lei pentru lipsa acordului de funcționare, neafișarea prețurilor și a elementelor de identificare a comerciantului, lipsa calificării personalului, desfășurarea activității comerciale prin extinderea față de amplasament sau nepăstrarea curățeniei.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni a fost recuperată de la aceste societăți suma de 17.177 lei, sumă care reprezintă taxa de ocupare a domeniului public de către terasele sezoniere din Municipiu.

„Acești bani au fost încasați de Primăria Timișoara în urma controlului făcut de polițiștii locali de la Serviciul Inspecție Comercială după ce i-au somat pe reprezentanții firmelor să intre în legalitate și să plătească taxele aferente ocupării domeniul public prin amplasarea teraselor respective”, a declarat Dana Seracin, purtător de cuvânt la Poliţia Locală.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite