Timişoara: Alexa e sigur că "Poli" va câştiga Cupa (SONDAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul echipei timişorene a spus că este timpul pentru un nou trofeu în vitrina clubului.

Lipsa lui Dan Alexa s-a simţit în jocul echipei pe finalul sezonului, însă mijlocaşul are 99% şanse să joace în finala Cupei României. Faptul că este ultimul meci al unui sezon foarte încărcat contează prea puţin pentru căpitanul bănăţenilor. "Trebuie să putem, este vorba de o finală de Cupă, se joacă cu trofeul pe masă şi nu mai contează că suntem obosiţi sau nu. Trebuie să luptăm pentru a câştiga şi ştiu că putem face asta", a declarat Alexa.

Căpitanul echipei timişorene crede că locul doi obţinut de "Poli" este un plus pentru moralul jucătorilor. "Este o satisfacţie foarte mare să ştii că ai realizat cea mai mare performanţă de până acum din istoria unui club. Există şi regret, pentru că ştim că se putea mai mult, însă asta nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm. Vom juca în preliminariile Ligii Campionilor, cu adversari de renume, lucru pentru care cred că toată lumea se bucură", a spus Dan Alexa.

Citiţi un material mai amplu despre finala Cupei României în Adevărul de Seară de mâine!

Credeţi că "Poli" poate câştiga primul trofeu după aproape 30 de ani sau că CFR Cluj îşi va apăra cu succes trofeul cucerit anul trecut? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat sau în secţiunea de comentarii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite