PORTRET Alex Cozma a proiectat clădiri prin lume, a luat zeci de premii şi e declarat "studentul anului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe unde a trecut, a lăsat câte un proiect, a câştigat câte un premiu sau şi-a pus amprenta pe o clădire. Anul trecut, Alex a primit titlul de „studentul anului”. La numai 26 de ani, Alex se poate lăuda cu zeci de premii, sute de colaborări şi o serie de proiecte câştigate, de-alungul Europei.

De arhitectură s-a apucat după liceu, când a decis să renunţe la matematică, punctul lui forte. Atunci, Alex s-a mutat din Oradea, oraşul său natal, la Timişoara. Spune că i-a fost greu să se adapteze, atât cu oraşul, cât şi cu facultatea. Totuşi, Alex s-a menţinut bursier în fiecare an de facultate. Verile şi le petrecea pe la diferite birouri, unde făcea practică.

A câştigat „bătălii“ în lume

Şi-a întrerupt facultatea pentru un an, timp în care s-a dus să studieze în Danemarca. Acolo, din 15 proiecte pe care le-a înscris în concurs, a câştigat patru. Proiectele clădirilor câştigătoare au fost scoase la licitaţie, urmând ca trei clădiri de-ale lui Alexandru Cozma să fie alese pentru locaţii precum Shan Zen - Japonia, Hamburg – Germania sau Tallinn – Estonia. Construcţia celor trei clădiri este în faza studiului de fezabilitate, dar arhitectul se poate mândri că şi-a pus amprenta pe clădiri importante din lume.

Studentul anului 2010

După ce s-a întors din Danemarca, în ultimul an de facultate, tânărul s-a înscris la o competiţie la nivel naţional, organizată la nivelul facultăţilor de renume din marile oraşe. Şi-a trimis portofoliul şi, la scurt timp, a primit şi răspunsul – a fost numit studentul anului 2010. După ce a terminat facultatea, Alexandru s-a angajat ca şi stagiar la o firmă de design. Aici, spune el, se implică în toate proiectele, sperând ca, odată, să prindă o şansă de a dovedi cât este de bun.

Are propriul proiect

Totodată, Alex spune că are şi propriul său proiect, pe care l-a implementat, împreună cu prietena lui. Sunt patru oameni creativi, care pun umărul la diferite idei, în tot ceea ce priveşte designul. Desigur, „platforma”, cum îi place lui să o denumească, acceptă tot timpul noi membri. Membri cu care să dea lovitura şi să schimbe faţa României.

Întrebări şi răspunsuri
Unde ţi-ai dori să ajungi, din punct de vedere profesional?
Mi-aş dori ca, împreună cu colegii mei de „platformă”, să prindem un proiect important, pentru portofoliu şi renume. De acolo, lucrurile ar fi mult mai simple. Mi-aş dori să ajung să pot să schimb faţa României, pentru că este loc. Este ca şi un teren necultivat.

A existat vreo experienţă neplăcută în cariera ta?
M-am simţit prost în momentele în care realizam că sunt mult prea mic, într-o structură mult prea mare.

Ce îţi place să faci în timpul liber?
Îmi schimb hobby-urile foarte des. Dacă nu de mult, colecţionam timbre, acum mă trezesc că desenez sau investesc pe piaţa de bursă. Mă pasionează foarte mult tot ce este legat de Donald Trump, de la cărţi şi până la filme.

Ce-i place
Preţurile din Timişoara, lipsa de pretenţii de aici, oamenii deschişi şi sinceri, ieşirile în oraş şi filmele bune. Nu ratează niciun festival studenţesc, pe care le frecventează cu prietenii.

Ce nu-i place
Oamenii făţarnici, oportunităţile pe care le tinerii nu le găsesc în Timişoara. Să realizeze că este folosit, fără să primească nimic în schimb.

Profil
Născut. 11 august 1984
Studii. 2003-2010 Facultatea de Arhitectură Timişoara
Premii. World Space Creators Awards - premiu pentru performanţă, UNESCO’s DREAM Center logo competition TOKYO 2010, Muzeul Modei pe strada Omotesando, International Velux Award 2010 - coordonator proiect, Studentul anului 2010

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite