Timişoara: Sute de angajaţi externalizaţi de la Alcatel sunt transferaţi la Wipro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 460 de salariaţi ai celei mai mari multinaţionale din Banat vor fi transferaţi companiei indiene Wipro.

CITEŞTE ŞI:

Timişoara: Angajaţii celei mai mari multinaţionale din Banat ies în stradă

Timişoara: Start la externalizare în Alcatel-Lucent

Timişoara: Bombă socială amorsată în Banat de restructurarea primei multinaţionale IT din România

Potrivit reprezentanţilor Alcatel-Lucent, angajaţii externalizaţi către Wipro au locul de muncă asigurat timp de 18 luni, timp în care vor primi aceleaşi beneficii financiare ca şi în prezent. „378 de angajaţi vor lucra pe partea de procese de business, iar 87, pe cea de mentenanţă a unor produse ajunse la maturitate”, a declarat Cătălina Ocheşilă, responsabilă de comunicare în Alcatel-Lucent Europa de Sud-Est. Potrivit acesteia, transferul angajaţilor spre Wipro va urma modelul externalizării a 20 de angajaţi din zona de suport IT a multinaţionalei Alcatel-Lucent spre compania HP.

„Angajaţii externalizaţi vor lucra pentru o companie cu peste 100.000 de salariaţi, pentru care procesele de business reprezintă activitatea principală, şi nu una suport”, a declarat Ocheşilă. „Persoanele vizate de transfer nu vor mai lucra doar pentru Alcatel-Lucent, ci pentru toţi clienţii Wipro”, a adăugat responsabilul de comunicare din Alcatel-Lucent Europa de Sud-Est.

Luni, 10 noiembrie, o sută de angajaţi Alcatel-Lucent România au ieşit în stradă şi au protestat împotriva deciziei companiei de a externaliza 460 de locuri de muncă spre compania indiană Wipro. „România şi Cehia erau considerate până acum locaţii low-cost, dar se pare că au ajuns prea scumpe pentru Alcatel-Lucent, comparativ cu Asia”, a declarat Manuel Martin, preşedintele Sindicatului Liber din Alcatel-Lucent Timişoara. Potrivit acestuia, Timişoara reprezintă unul dintre site-urile europene cele mai afectate de externalizări.

MAI CITIŢI ŞI:

Alcatel-Lucent România renunţă la 500 de oameni

Timişoara: Conducerea Alcatel Lucent România evită negocierile cu angajaţii

Timişoara: Salariaţii celei mai vechi multinaţionale din Banat îşi ameninţă şefii cu proteste

Timişoara: Angajaţii de la Alcatel şi-au făcut sindicat pentru că nu mai sunt siguri de locurile lor de muncă

Timişoara: Prima multinaţională din Banat este răvăşită de criză

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite